Explozie de nemulțumiri pe Legea salarizării. Cele cinci mari confederații sindicale se retrag din negocieri și cer reluarea proiectului

Explozie de nemulțumiri pe Legea salarizării. Cele cinci mari confederații sindicale se retrag din negocieri și cer reluarea proiectuluiSursa foto: EVZ

Cele cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național anunță că se retrag din orice consultare privind actualul proiect al Legii salarizării în sectorul public și solicită retragerea de urgență a acestuia. Totodată, liderii sindicali cer tuturor partidelor parlamentare să oprească demersurile pentru adoptarea proiectului și propun reluarea procesului de elaborare după învestirea unui nou Guvern cu puteri depline.

Potrivit organizațiilor sindicale, noua lege ar trebui elaborată în termen de cel mult șase luni, în cadrul unui dialog social „real și instituționalizat”, fără ca nicio categorie de angajați din sectorul public să înregistreze pierderi salariale.

Cele cinci mari confederații cer oprirea proiectului de lege

Apelul este semnat de cele cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național:

-Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA”; -Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România „Frăția”; -Confederația Sindicatelor Democratice din România (CSDR); -Confederația Națională Sindicală „Meridian”; -Blocul Național Sindical (BNS).

Acestea solicită tuturor partidelor politice reprezentate în Parlament să oprească orice demers privind actualul proiect al Legii salarizării în sectorul public.

Sindicatele anunță că nu mai participă la consultări

Într-un comunicat comun, liderii sindicali afirmă că actualul proiect nu mai poate reprezenta baza unei reforme acceptate de toate părțile implicate.

„Vă informăm că ne retragem din orice consultare privind actualul proiect de lege vehiculat în spațiul public, apreciind că acesta nu mai poate constitui baza unei reforme credibile și acceptate de toate părțile implicate, din cauza timpului extrem de scurt rămas la dispoziție”, au transmis confederațiile sindicale.

Solicită reluarea procesului după învestirea noului Guvern

Sindicatele cer ca elaborarea noii Legi a salarizării să fie reluată după instalarea unui nou Guvern cu puteri constituționale depline.

Potrivit acestora, noul proiect ar trebui discutat în cadrul unui mecanism de dialog social instituționalizat, care să permită consultarea tuturor părților implicate.

Sindicaluștii propun o nouă lege în maximum șase luni

Liderii sindicali susțin că este posibilă elaborarea unei noi legi într-un interval de cel mult șase luni.

În opinia acestora, viitorul act normativ ar trebui să fie echilibrat, sustenabil și predictibil, să respecte principiile echității, transparenței și consultării reale și să nu conducă la diminuarea veniturilor pentru nicio categorie de personal din sectorul public.

„Considerăm că este necesară și posibilă construirea, într-un termen de maximum șase luni, a unui proiect legislativ echilibrat, sustenabil și predictibil, care să respecte principiile echității, transparenței și consultării autentice și care să nu conducă la pierderi de venituri pentru niciuna dintre categoriile bugetare”, se arată în comunicatul comun al celor cinci confederații sindicale.