Exerciții militare: China simulează lovirea unor „ținte cheie" din Taiwan

Exerciții militare: China simulează lovirea unor „ținte cheie" din Taiwan Sursa foto: Xinhua

China a simulat lovituri de precizie împotriva unor ținte cheie din Taiwan și din apele înconjurătoare în timpul celei de-a doua zile de exerciții militare.

Exercițiile, pe care Beijingul le-a numit un „avertisment sever" pentru insula autonomă, sunt un răspuns la vizita președintelui Taiwanului în SUA de săptămâna trecută.

Manevrele militare vizează o „încercuire totală”

În timp ce armata chineză a simulat o încercuire a insulei, SUA a îndemnat China să dea dovadă de reținere.

Autoritățile din Taiwan au declarat că cel puțin 71 de avioane chinezești au zburat sâmbătă în jurul insulei. Potrivit acestora, 45 de avioane de război fie au trecut linia mediană a Strâmtorii Taiwan care reprezintă zona de demarcație neoficială dintre teritoriul taiwanez și cel chinez, fie au zburat în partea de sud-vest a zonei de identificare a apărării aeriene a Taiwanului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Nouă nave chinezești au fost reperate în apropierea insulei. Operațiunea, denumită de Beijing „Joint Sword", va continua până luni.