Exemplu pentru România? Medicii, recompensați doar dacă s-au protejat de SARS-CoV-2

Exemplu pentru România? Medicii, recompensați doar dacă s-au protejat de SARS-CoV-2

Autoritățile din Sankt Petersburg s-au angajat să plătească compensații medicilor infectați cu noul coronavirus, dar numai după o anchetă care stabilește în ce măsură au fost de vină când s-au îmbolnăvit.

Medicilor din Sankt Petersburg li s-au promis plăți între 30.000 de ruble (3.800 de dolari) și 1 milion de ruble (12.700 de dolari), în funcție de gravitatea infecției.

O comisie specială va stabili „gradul de responsabilitate” al medicilor infectați cu noul coronavirus.

Comisia trebuie să stabilească în procente „vina doctorilor”. Printre factorii care influențează „procentul de vină” se numara încălcările standardelor sanitare, condițiile de muncă necorespunzatoare sau lipsa echipamentului de protecție.

Ne puteți urmări și pe Google News

Aproximativ 250 de medici, paramedici și infirmieri din St. Petersburg s-au infectat cu Covid-19. Jumătate dintre aceștia susțin că s-au îmbolnăvit când tratau pacienți. De joia trecută, opt dintre ei au murit.