Exclusiv. Un român a supraviețuit șase ani războiului din Siria: „Am auzit o explozie în apropiere. Am înghețat”

Exclusiv. Un român a supraviețuit șase ani războiului din Siria: „Am auzit o explozie în apropiere. Am înghețat”

Dorian Marin (58 de ani) este un român care și-ar fi putut face loc într-una dintre cărțile de aventuri ale lui Jules Verne. A supraviețuit timp de 6 ani războiului din Siria. O poveste exclusiv evz.ro.

Întâmplările trăite de tehnician le-ar umbri pe cele ale personajele din „20.000 de leghe sub mări” sau „Cinci săptămâni în balon”. Fotbalist la bază, devenit antrenor după retragerea din activitate, Dorian a plecat din România, în 2001, și și-a propus să descopere fotbalul exotic.

Ca jucător, a evoluat la Târgu Ocna, ASA Iași, Minerul Comănești, Celuloza Piatra Neamț, Minerul Bălan și Petrolul Moinești. La 29 de ani, în 1989, s-a retras din cauza problemelor pe care le-a avut la un genunchi. Ca antrenor, a fost un explorator: a trecut prin Liban, Eritreea, Ghana, Uganda, Siria, Oman și Nigeria. În 2015, evz.ro vă prezenta aventurile lui Dorian Marin.

Exclusiv evz.ro: Era o perioadă cumplită în Siria, țară măcinată de război. Căsătorit a doua oară, cu o siriancă, românul a rămas în acea parte a lumii, de unde oamenii plecau unde vedeau cu ochii. Evz.ro a discutat din nou cu Dorian Marin, pentru a afla cum a trăit un român coșmarul sirian și cum a supraviețuit haosului creat de luptătorii ISIS.

Ne puteți urmări și pe Google News

Se lupta cu echipa Armatei

Antrenorul nu numai că a încercat să supraviețuiască în Siria, dar a și muncit. A locuit în Latakia, o zonă care a fost mai protejată decât Damasc sau Alep. „Nebunia a început în 2011, odată cu plecarea lui Bashar al-Asaad. Au fost ani teribili, dramatici, în care o țară a fost distrusă și s-a autodistrus. La noi, în Latikia, nu a fost atât de rău ca la Damasc sau Alep, dar n-a fost ușor de trăit. Eu am antrenat la Tishrin, echipă care era rivală cu cea a Armatei, Al Jaish. Era greu să le faci față adversarilor, care aveau multe mijloace ca să câștige. Apropo, Costică Ștefănescu, Dumnezeu să-l odihnească, a câștigat cu Al Jaish Cupa Asiei, echivalentul Ligii Europa”, spune Marin.