Pământul care cere apă. Imagini dramatice cu seceta care a pârjolit ogoarele
- Mădălina Sfrijan
- 11 august 2026, 22:58
Bihor. Sursa foto: EVZ
Imagini surprinse din elicopter pentru EVZ arată amploarea efectelor produse de secetă în județul Bihor. Zeci de localități se confruntă cu deficitul rezervei de apă, iar situația este dificilă și în alte zone ale țării. Potrivit datelor furnizate de Apele Române, nivelul de umplere al celor 39 de lacuri de acumulare monitorizate a ajuns la 70,63%, cu o tendință de scădere. În același timp, 181 de localități care au sisteme centralizate de alimentare cu apă întâmpină probleme în asigurarea furnizării.
Seceta afectează zeci de localități din Bihor
Județul Bihor se numără printre cele mai afectate zone. În 30 de localități există un deficit al rezervei de apă, iar alimentarea populației este asigurată cu dificultate.
Situația este și mai complicată în localitățile care depind de surse individuale. Apele Române anunță că 96 de localități din țară, care nu au sisteme centralizate sau dispun doar parțial de astfel de rețele, sunt afectate de seceta prelungită.
În aceste zone, seceta a dus inclusiv la secarea unor fântâni utilizate de populație.

Bihor. Sursa foto: EVZ
Lacurile de acumulare au ajuns la un grad de umplere de 70,63%
Apele Române anunță că rezervele de apă din principalele lacuri de acumulare continuă să scadă. La 9 august, cele 39 de lacuri monitorizate aveau un coeficient de umplere de 70,63%.
„Coeficientul de umplere la data 09.08.2026 în cele 39 de lacuri de acumulare a fost de 70,63%, un volum de cca 3,070 miliarde mc existent, fapt ce asigură necesarul de apă brută pentru beneficiari din sursa de apă de suprafaţă în regim centralizat. A fost estimat pentru sfârşitul lunii august, în cele 40 principale lacuri de acumulare cu rol important în alimentarea cu apă pentru populaţie şi industrii şi producţia de energie electrică pentru Sistemul Energetic Naţional, un coeficient de umplere de cca. 66 %”, arată Apele Române.
Instituția avertizează astfel că rezervele ar putea coborî până la aproximativ 66% la sfârșitul lunii august.

Bihor. Sursa foto: EVZ
181 de localități au probleme cu alimentarea cu apă
Potrivit datelor centralizate de Apele Române, în 181 de localități cu sisteme centralizate alimentarea cu apă se face cu dificultate. Furnizarea este restricționată sau întreruptă în anumite intervale orare.
Cele mai multe localități afectate se află în Alba, unde sunt raportate probleme în 45 de localități. Urmează Neamț, cu 39 de localități, Bihor, cu 30, Galați, cu 11, și Maramureș, cu 10.
Probleme au fost raportate și în Vaslui, unde sunt afectate opt localități, în timp ce Argeș și Cluj au câte șapte localități cu dificultăți. Iași are șase localități afectate, iar în Vrancea sunt raportate probleme în cinci localități.

Bihor. Sursa foto: EVZ
Seceta a afectat și localitățile fără rețele centralizate
Pe lângă localitățile conectate la sisteme centralizate, alte 96 de localități sunt afectate de seceta prelungită. Acestea nu dispun de sisteme centralizate de alimentare cu apă sau au astfel de rețele doar parțial și depind de surse individuale.
Cele mai multe cazuri sunt în Botoșani, unde 55 de localități sunt afectate. În Neamț sunt raportate 10 localități, în Bacău șase, iar în Iași cinci. Argeș, Gorj și Vaslui au câte patru localități afectate.
Debitele râurilor au scăzut în zeci de puncte de monitorizare
Seceta hidrologică afectează și debitele unor cursuri de apă. Apele Române monitorizează 130 de secțiuni, iar în aproape jumătate dintre acestea au fost înregistrate valori sub nivelul minim necesar pentru acoperirea cerințelor de apă.
„Din cele 130 de secţiuni de monitorizare a secetei hidrologice, la 48 secţiuni s-au înregistrat debite sub debitul minim necesar pentru satisfacerea cerinţelor sub aspect cantitativ”, mai arată reprezentanții instituției.