Adrian Severin analizează șansele Guvernului Mureșan. Ce ar putea urma
- Mădălina Sfrijan
- 21 septembrie 2026, 18:00
Adrian Severin a analizat situația politică de la București și perspectivele formării unui nou Guvern, într-o ediție a podcastului „Contrapunct”, prezentată de jurnalistul Dan Andronic. Invitatul emisiunii, fost ministru de Externe, a vorbit despre posibilitatea ca Executivul condus de Siegfried Mureșan să obțină sprijinul parlamentar necesar și despre presiunile politice care se acumulează în jurul noului premier desemnat.
Discuția a avut loc în contextul negocierilor pentru formarea noului Guvern, iar Adrian Severin a susținut că episodul care îl vizează pe Călin Georgescu ar putea avea consecințe asupra calculelor partidelor din Parlament.
Severin: PSD ar putea avea dificultăți în susținerea Guvernului Mureșan
Adrian Severin a susținut că, după evenimentele de luni, social-democrații s-ar putea afla într-o situație dificilă în ceea ce privește susținerea unui Guvern condus de Siegfried Mureșan.
„Dacă cineva și-a imaginat că astfel este susținut domnul Siegfried Mureșan, după părerea mea, din acest moment, PSD-ul nu mai are altă posibilitate”, a afirmat Adrian Severin.
Fostul ministru de Externe a continuat spunând că, în opinia sa, social-democrații ar putea considera dificilă susținerea noului Executiv.
„Cred că pentru PSD devine o imposibilitate după această întâmplare cu Georgescu de astăzi, procedură așa, pentru că oricum Georgescu era clientul justiției deja de multă vreme, deci cred că pentru ei devine o imposibilitate să mai voteze guvernul acesta Siegfried Mureșan”, a spus Severin.
Legătura făcută de Severin între criza politică și măsurile fiscale
În dialogul cu Dan Andronic, fostul ministru a discutat și despre dificultățile economice cu care s-ar putea confrunta viitorul Executiv.
„Credeți că toată acțiunea de astăzi cu Călin Georgescu, de fapt, are drept scop acoperirea acestui scandal public?”, a întrebat Dan Andronic, referindu-se la discuțiile despre majorarea taxelor.
Adrian Severin a răspuns că vede această variantă ca pe una dintre ipotezele care pot fi luate în calcul.
„Aici nu cred că este o speculație, pur și simplu o analiză pe ipoteze, dar toate conduc în aceeași direcție, deci concluzia e aceeași, doar căile care duc spre ea sunt diferite”, a afirmat el.
Severin a adăugat că, în opinia sa, evenimentele din jurul lui Călin Georgescu ar putea distrage atenția de la alte teme politice și economice.
„Eu cred că ea este sau poate fi sau a putut fi concepută ca o formă de abatere a atenției fix la ceea ce spuneți, la abaterea atenției față de măsurile care urmează să fie luate”, a spus fostul ministru.

Adrian Severin și Călin Georgescu. Sursa foto: Captură videi
Presiuni asupra PSD și AUR
Adrian Severin a mai avansat ipoteza că evenimentele zilei ar putea influența poziționarea unor partide în raport cu noul Executiv.
„Și a patra cred că ipoteză este aceea de a pune presiune pe PSD și pe AUR ca să voteze acest guvern”, a afirmat acesta.
El a susținut însă că asemenea calcule politice s-ar putea să nu producă rezultatul urmărit.
„Toate aceste calcule, după părerea mea, cel care se află acum aici în fața noastră, sunt greșite”, a declarat Severin.
Fostul ministru de Externe a explicat că, în opinia sa, o parte dintre deciziile politice actuale pornesc de la o evaluare greșită a realității sociale.
„Sunt însă greșeli care au fost posibile, făcute posibile de un sentiment de disperare și un sentiment de fugă de adevăr”, a spus el.
Severin: „Realitatea” va influența evoluția politică
În partea finală a discuției despre România, Adrian Severin a revenit la relația dintre deciziile politice și situația economică.
„Puterea pe care o ai îți dă capacitatea de a modifica realitatea, de a schimba realitatea și din cauza asta nu te mai împiedici de ea, tu îți duci planul tău mai departe, pentru că realitatea oricum nu contează, tu creezi realitatea”, a afirmat Severin.
El a susținut că rolul guvernării ar trebui să fie, în primul rând, gestionarea situației existente.
„Adevărul este că ceea ce trebuie să fac, că ce permite puterea este administrarea realității. Noi trebuie să gestionăm realitatea, nu să încercăm să sufocăm realitatea”, a declarat fostul ministru.