Siegfried Mureșan, apel către PSD după decizia conducerii partidului. Ce spune despre criza politică

Siegfried Mureșan, apel către PSD după decizia conducerii partidului. Ce spune despre criza politică

Premierul desemnat Siegfried Mureșan îi îndeamnă pe social-democrați să își reconsidere poziția după ce conducerea partidului a decis să nu susțină Guvernul propus de acesta. Mureșan susține că aceștia trebuie să aleagă între susținerea noului Executiv și prelungirea crizei politice.

Siegfried Mureșan susține că PSD trebuie să decidă dacă susține Guvernul

Premierul desemnat afirmă că decizia conducerii PSD a fost luată înainte ca formațiunea să analizeze programul de guvernare pe care îl pregătește și înaintea unor discuții despre prioritățile viitorului Executiv.

„Înainte să vadă programul nostru de guvernare şi înainte să existe un dialog pe priorităţile României, conducerea PSD a transmis deja membrilor săi de partid să nu susţină guvernul pe care îl propunem. Prin acest mesaj, actuala conducere a partidului transmite că nu îşi doreşte soluţionarea crizei politice în care ne aflăm”, scrie premierul desemnat, Siegfried Mureşan, pe Facebook.

Conducerea PSD a decis luni să nu susțină Guvernul condus de Mureșan. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a susținut că partidul va vota doar un Executiv din care face parte.

PSD

PSD. Sursa foto: Facebook

Siegfried Mureșan își prezintă principalele priorități de guvernare

Premierul desemnat susține că programul pe care îl pregătește urmărește creșterea nivelului de trai și include măsuri pentru reformarea statului și eficientizarea administrației.

Pentru aceasta, programul de guvernare la care lucrăm în aceste zile va cuprinde: măsuri pentru reformarea companiilor de stat, astfel încât acestea să aducă beneficii oamenilor, nu să consume banii românilor pentru finanţarea sinecurilor de partid; o administraţie publică puternică şi eficientă, care să ofere servicii publice la standarde europene; o guvernare predictibilă, profesionistă, bazată pe reguli clare, fără schimbări de pe o zi pe alta, dictate de interesele partidelor; utilizarea responsabilă a banului public, pentru a avea resursele necesare cu care să finanţăm creşterea nivelului de trai al oamenilor; întărirea securităţii, fiindcă putem garanta bunăstarea românilor doar dacă aceştia se simt, înainte de toate, în siguranţă”, susține Mureșan.

„La fel, investitorii vin în ţara noastră doar dacă aceasta este sigură şi stabilă; o voce puternică pe plan european, fiindcă marile provocări cu care ne confruntăm – apărarea şi securitatea, ascensiunea inteligenţei artificiale, competitivitatea şi combaterea schimbărilor climatice – vor putea fi soluţionate doar la nivel european.

Niciun stat european nu poate să gestioneze singur aceste provocări. Iar deciziile europene pe aceste priorităţi pot fi influenţate în interesul României doar dacă avem un guvern capabil să-şi impună punctul de vedere în Europa”, scrie Mureşan în mesaj.

Programul de guvernare urmează să fie prezentat public, iar Mureșan a anunțat că va continua demersurile pentru obținerea voturilor necesare în Parlament.

Siegfried Mureșan spune că PSD poate debloca situația politică

Premierul desemnat afirmă că social-democrații au de ales între două variante, în funcție de modul în care vor vota la învestirea Guvernului.

Nu mai avem timp de pierdut. România are nevoie de un guvern. PSD are de ales: susţine acest guvern, ceea ce va duce la deblocarea crizei politice în mai puţin de o săptămână, respinge guvernul şi prelungeşte pe perioadă nedeterminată criza pe care a declanşat-o acum 5 luni printr-o moţiune de cenzură.”, mai afirmă Siegfried Mureşan.

PSD nu susține, în acest moment, Guvernul Mureșan

Decizia conducerii PSD de a nu susține cabinetul propus de Siegfried Mureșan a fost anunțată luni, după ședința formațiunii. Sorin Grindeanu a spus că PSD votează doar un guvern din care partidul face parte și a criticat continuarea politicilor asociate fostului Executiv condus de Ilie Bolojan.

Mureșan are susținerea PNL, USR și UDMR, însă aceste formațiuni nu dețin singure majoritatea necesară pentru învestirea Guvernului. Pentru obținerea votului Parlamentului sunt necesare 233 de voturi.

Premierul desemnat a anunțat că va merge în Parlament pentru vot și în situația în care nu va avea o majoritate asigurată înaintea procedurii de învestire.