Exclusiv. Cristoiu și Cristache au comentat scandalul politic al momentului. Bogdan Aurescu, înlocuit de Alina Gorghiu la Externe. Video
- Ionel Sclavone
- 13 martie 2023, 19:41
Jurnalistul Ion Cristoiu a comentat ultimul scandal intern, din PNL, dintre europarlamentarul Rareș Bogdan și ministrul de Externe Bogdan Aurescu. Reputatul jurnalist a abordat acest subiect împreună cu Ionuț Cristache, în podcastul de pe canalul Hai România!. Disputa a pornit de la europarlamentarul PNL care i-a adus mai multe reproșuri ministrului de Externe cu privire la activitatea pe care o depune, afirmând că ar trebui remaniat. Ion Cristoiu crede că Rareș Bogdan a făcut aceste afirmații cu acordul președintelui Klaus Iohannis și estimează că Bogdan Aurescu va fi înlocuit cu Alina Gorghiu.
Jurnaliștii Ion Cristoiu și Ionuț Cristache au dezbătut subiectul politic al momentului în podcastul pe care l-au înregistrat pe canalul YouTube „Hai România”. Este vorba despre disputa din PNL, dintre europarlamentarul Rareș Bogdan și ministrul de Externe Bogdan Aurescu. Totul a pornit de la acuzațiile pe care Rareș Bogdan le-a făcut cu privire la activitatea ministrului de Externe. Rareș Bogdan a afirmat că ministrul Aurescu ar trebui înlocuit având în vedere prestațiile sale. În replică, Bogdan Aurescu a comparat declarațiile europarlamentarului cu un atac al publicației de propagandă pro-rusă Sputnik.
„Mâine dacă îl mușcă un câine pe stradă pe Aurescu, e câinele lui Putin. Noi dezbrăcăm de importanță cu gravitate momentul din Ucraina din simplul fapt că îl batjocorim ducându-l în toate zonele posibile. E cu mințile la el?”, a comentat Ionuț Cristache declarațiile lui Bogdan Aurescu cu privire la acuzațiile pe care i le-a adus Rareș Bogdan.
Ce crede Ion Cristoiu despre disputa momentului
La rândul său, Ion Cristoiu a estimat că Bogdan Aurescu nu va mai rămâne multă vreme la conducerea Ministerului de Externe și de aici replica pe care i-a dat-o lui Rareș Bogdan.
„Dacă era doar punctul de vedere al liderului PNL aș fi dat o interpretare a momentului după reacția nediplomatică. Dacă nu era și atacul lui, care nu e o ieșire din fire, ci este la rece, atunci sunt alte posibile interpretări. Ce este nefiresc în asta? În declarația lui Rareș Bogdan nu e nimic nefiresc, domnul Aurescu este ministru pe un loc câștigat la negocieri. Când s-a făcut acel acord s-a zis că PNL-ului îi revin următoarele ministere, printre care Externele și Justiția. PNL-ul la vremea respectivă spune «nu punem un om de-al nostru».
Contrar părerii răspândite de tefelism și userism, funcțiile la Externe și Justiție nu sunt tehnocratice. În timpul campaniei electorale îți expui viziunea asupra justiției sau politicii externe. Eu am încercat să atrag atenția asupra unei aberații care circulă în spațiul public: că la justiție și externe să pui oameni democrați. În perioada interbelică erau vedete ale partidului. Când s-a făcut această împărțire, PNL-ului i s-au luat două locuri. Iohannis a spus că pune omul lui la Externe și la Justiție. În raport cu PSD-ul, PNL-ul a avut mai puține locuri la Cotroceni. Atunci a fost numit Bogdan Aurescu. Acum, dacă lăsăm numai declarația lui Rareș Bogdan, era din punct de vedere constituțional un lider, care din punct de vedere constituțional avea dreptul de a-l critica pe ministrul de Externe. Reacția lui Aurescu e calculată, a cerut să răspundă”, a explicat Ion Cristoiu.
Bogdan Aurescu, înlocuit cu Alina Gorghiu
Potrivit reputatului jurnalist, sunt două scenarii care explică reacția lui Bogdan Aurescu la atacurile lui Rareș Bogdan. În primul rând a, precizat Ion Cristoiu, consideră că are spatele asigurat. Ori, știe că va părăsi guvernul după rotativa din luna mai, cu PSD.
„Sunt două posibilități: ori că este foarte puternic, ori că știe că pleacă la rotativă. Deja se conturează că atacul lui Rareș face parte din înlocuirea la rotativă a dl. Aurescu, sigur cu Alina Gorghiu. La rotativă dl. Ciucă trebuie să se ducă la Senat. Cu Alina Gorghiu ce faci? Aurescu știe deja, și-a aranjat la o organizație internațională, pentru că dacă dorea să rămână (în funcție n.r.) nu făcea asta”, a mai arătat Ion Cristoiu.
Rareș Bogdan a vorbit cu acordul lui Klaus Iohannis
În opinia sa, Rareș Bogdan a făcut declarațiile despre activitatea lui Bogdan Aurescu exprimând o nemulțumire a președintelui Klaus Iohannis. Ion Cristoiu estimează că actualul ministru de Externe va fi remaniat, la schimbarea guvernului, urmând să fie înlocuit de Alina Gorghiu.
„Rareș Bogdan a vorbit în numele lui Iohannis. Probabil că deja sunt aranjate jocurile. Nimeni nu are nimic cu Aurescu, nici Rareș. Ca să poți să faci rotativa, trebuie să-i dai lui Ciucă Senatul. Senatul e la dna. Gorghiu. Ea nu risca, în momentul în care a izbucnit scandalul nu s-a cerut oficial apărarea. Faptul că ea a ieșit și atât de deplasat înseamnă că deja se discută această mișcare.
Rareș Bogdan știa că Aurescu e pe ducă, el știe că deja se discută, inclusiv la Cotroceni, această mișcare, cu care Aurescu e de acord. (…) Nu are nimic de pierdut. Nimic nu e întâmplător în această discuție. Exprimă niște mișcări care au loc cu acordul Cotroceniului. (...) Este limpede că tot ce a zis Rareș Bogdan este cu acordul lui Iohannis”, a mai arătat Ion Cristoiu în podcastul de pe canalul YouTube „Hai România”.
Scandal intern în PNL
Rareș Bogdan a făcut o serie de declarații critice la adresa ministrului de Externe, Bogadan Aurescu, despre care a spus că nu urmărește interesul național și că nu a fost numit de PNL. El a mai spus că dacă ar fi șeful direct al lui Aurescu nu l-ar mai ține în funcție.
Rareș Bogdan a spus că se întâlnește „cu congresmeni, cu senator și cu oameni de la Bruxelles”, care îi spun: „Domnu` Bogdan, e dureros ce vă spun, Cereți, Cereți... nu cereți nimic! Cum adică nu cerem? Cereți domnule să vină 200 de miliarde investiții în România că nu vă poate refuza nimeni, cereți să vi se dea armament pe care să îl plătiți într-o 100 de ani că nu o să vă poată refuza nimeni, cereți să întrați în Schengen, cereți să luați vize, cereți orice”.
Europarlamentarul l-a acuzat pe Bogdan Aurescu că nu face astfel de solicitări și a mai spus că nu PNL l-a nominalizat la Externe, ci „statul”.
În replică, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a spus că nu este interesat de declarațiile lui Rareș Bogdan , comparând atacul acestuia cu un articol din publicația pro-rusă, Sputnik.
„Nu mă intereseaza părerile lui Rareș Bogdan - vă aduc aminte cum, în plin război al Rusiei contra Ucrainei, cerea să blocăm la graniță cerealele ucrainene. Practic, astfel de atacuri de la asemenea personaje sunt de fapt o confirmare că fac bine ce fac - e exact ca atunci când sunt atacat de Sputnik. Probabil are destul de multe neîmpliniri și frustrări personale”, a declarat Bogdan Aurescu conform digi24.ro.