
Evz.TV. „Puterea umbrei”, cartea-document care spune totul despre serviciile secrete
Cartea document „Puterea umbrei – Generalul brd. (r) Aurel I. Rogojan față în față cu Dan Andronic” a fost lansată, joi seara, la Târgul de Carte „Gaudeamus”, în prezența autorului ei, jurnalistul Dan Andronic, a omului de presă și politologului Ion Cristoiu, prim-redactorului șef adjunct „Evenimentul Zilei" Mirel Curea, senior-editorului Florian Bichir, a generalului de brigadă (r) Aurel I. Rogojan, dar și a zecilor de oameni care au dorit să obțină, pe lângă volumul de memorialistică, și autografele celor care au contribuit la realizarea lui. Dan Andronic, patronul trustului de presă „Evenimentul Zilei și Capital”, omul care a adunat în peste 700 de pagini mărturiile șocante ale generalului Aurel I. Rogojan despre evenimentele din 1989, a dezvăluit de unde i-a venit ideea cărții și cât de greu i-a fost să îl convingă pe cel supranumit „omul computer” să accepte provocarea realizării acestei cărți-document.