Editura Evenimentul si Capital

Evul Mediu din secolul XXI. În Mica Indie din Marele Bucureşti, 200 de suflete trăiesc fără curent și apă

Autor: | | 6 Comentarii | 7063 Vizualizari

La o azvârlitură de băţ de capătul tramvaielor care aşteaptă cuminţi la Republica să ia în piept trafi cul infernal din Bucureşti, un cartier de case dărăpănate, una mai plăpândă şi mai şuie decât alta, se înşiruie privirii trecătorului. De fapt, e cam impropriu să le numeşti case. Sunt mai degrabă construcţii improvizate din BCA-uri, între care mistria zgârcită a meşterului a aruncat doar un dram de mortar. Șipci, scânduri, fi are sau bucăţi mari de carton, aruncate alandala, stau unele peste altele. Garduri nu prea există. După cum nu există nici stâlpi de iluminat. Şi n-ar trebui să fi e de mirare de vreme ce, de la doar 5 dintre ferestrele ştirbe, cu geamuri pe alocuri sparte, licăre un dram de lumină. Şi ăla furat de la singurul locuitor din cartier care are curent electric. E cartierul 23 August. Mica Indie, aşa cum e supranumit nu doar de către localnici, ci şi de cei care au apucat să vadă pe viu condiţiile mizere de trai ale celor peste 200 de sufl ete care locuiesc aici.

Dacă faci imprudenţa să poposeşti, după lăsarea întunericului, pe aceste meleaguri, rupte parcă dintr-un tablou vechi ce vorbeşte privitorului despre o lume cenuşie, de Ev Mediu, vei înţelege pe propria piele ce înseamnă să orbecăieşti în căutarea unui cât de mic indiciu că te afli în ditamai metropola bucureşteană, în plin secol XXI, și nu în cine știe ce vis urât despre precaritatea unei vieți desuete din Bucureștiul anilor 2018. Orbecăieşti, la propriu! Pentru că doar două, trei luminiţe se întrezăresc de undeva din spatele ferestrelor căscate a sărăcie şi disperare spre lume. Nu doar lipsa luminii caracterizează ţinutul Micii Indii, cum este supranumită zona, ci şi cea a canalizării. Cât despre asfalt, nici vorbă. E suficientă o pârdalnică de ploaie pentru ca ulița să se transforme cât vezi cu ochii într-un maidan desfundat, plin de băltoci și nămol în care intri până la glezne.

„Nenea, ești dă la corentul helectric?”

Echipa Evenimentul Zilei ajunge în ținutul Micii Indii aproape de faptul serii. Nimic nu te îndeamnă să crezi, din viteza cailor putere ai mașinii, că vei ajunge la capătul lumii. Pe stânga și pe dreapta, aleargă de-a-ndărătelea din oglinda retrovizoare vile cochete, garnisite cu garduri imense, de fier forjat, și garaje impozante în care lâncezesc bolizi de ultimă generație. E capătul civilizației, însă, aici unde ne aflăm, la mai puțin de trei kilometri de Republica.

Peste mai puțin de zece metri, imediat ce drumul o ia brusc spre stânga, se cască siluetele schizofrenice ale primelor colibe de ”indieni”. Să tot fie vreo 20, 30 la număr. În fața lor, un maidan plin ochi de gunoaie, geme de hărmălaia unor puști zdrențuiți și cu muci la gură care-și învinețesc picioarele după o beteagă de minge. „Haidă, Dorineee! Dămarcă-tee!”, țipă un țânc deun lat de palmă mai înalt decât un metru. Are brăcinarii cu cîteva numere mai mari legați zdravăn c-un crâmpei de sfoară în jurul taliei. Picioarele sunt desculțe, negre de la colbul drumului și cu unghii galbene, mari, de cal, crescute în doru Lelii. Când ne vede, se oprește ca la dentist, cu gura căscată și incisivii la vedere. Îi ia câteva minute bune să se dezmeticească, apoi, cu fața slinoasă lăbărțită într-un zâmbet larg cât o zi de post, ne întreabă candid: „Nenea, ești dă la corentul helectric?”.

„Promit multe și uită tot după ce i-am ales!”

Ca din pământ, apar și ”indienii” adulți. La început, sfielnici, ceva mai răfirați, apoi, pe măsură ce află că unii ”dă la ziar” le-au călcat bătătura și că le pot schimba destinul, scriind ”dăspre năcazurile lor”, din ce în ce mai mulți. În scurt timp, suntem înconjurați. Ca la comandă încep să vorbească toți odată. Să-și verse oful. Care nu-i mic și nici de neglijat. Că sunt sărmani și nu au de nici unele. Că muncesc, unii dintre ei, de se spetesc ca să aibă o pâine albă de pus pe masă, ”la copchii”. Că sunt înecați de gunoaie, că s-au săturat de mocirlă, că… Se face brusc liniște. Au totuși un lider. De care ascultă și care acum a cerut, cu o mișcare bruscă de mână care taie aerul, să tacă mâlc. ”Suntem patru familii doar în curtea asta, domnu‘. E singura din tot cartierul care are cișmea și curent electric. Titulară de contract pe casă e soacră-mea. Are hârtie de mână că ai ei au cumpărat casa în urmă cu 50 de ani de la proprietarul de atunci”, începe să turuie Tudor Fleican.

„Ne tratează ca pe câini, făr de nici-un căpătâi”

E împuținat la trup și cu obrazul crestat de riduri adânci. În vocea autoritară, i se citește un tremur ușor. E supărat și nu se sfiește să o arate. „Am făcut zeci de drumuri la Primărie. Leam arătat că existăm. Că trăim. Că nu suntem animale, domnu‘. Deși așa ne tratează. Ca pe câini, făr de nici-un căpătâi”, rostește apăsat. Ne explică și de ce crede asta. ”Nu am cerut decât se ne pună și nouă curent electric. Să ne betoneze străzile, să ne scape de gunoaie. Barem un tomberon să ne aducă să avem unde arunca gunoiul. Și-am mai cerut apă să ne spălăm și noi ca oamenii, că ne-am săturat de lighene și lături în bătătură”. Tace și privește încruntat în pământ. ”Ne duc cu preșu‘. Știu doar să ceară voturi. Atunci, când e campanie, vin de la ăl mai mic la ăl mai mare. Promit sarea cu marea. Pe urmă pleacă cu voturile noastre în buzunar. Uită ce au zis, iar noi rămânem mai amărâți de cât am fost. Ba, ne mai și amenință cu demolarea. Adică, de ce să mă demoleze, domnu‘, pe mine? Că eu plătesc impozit, pe teren și clădire de vreo 25 de ani?”, se întreabă retoric și ne privește cătrănit în ochi.

Sorin Ovidiu Vîntu a făcut dezvăluiri INCENDIARE! Băsescu este numit...

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI