Evenimentul Zilei > Actualitate > Evenimentele care au pârjolit întreaga lume se repetă și în România. 35 de hectare au ars într-o clipă
Evenimentele care au pârjolit întreaga lume se repetă și în România. 35 de hectare au ars într-o clipă

Evenimentele care au pârjolit întreaga lume se repetă și în România. 35 de hectare au ars într-o clipă

California, Sardinia, Catania, Turcia, Siberia. Și acum, Vaslui. Acestea sunt doar o parte din locațiile în care incendiile au făcut prăpăd în ultimele săptămâni.

15 hectare cultivate cu grâu şi peste 20 de hectare de mirişte au ars, luni după-amiază, în urma unui incendiu izbucnit în comuna Buneşti-Avereşti, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

La faţa locului a intervenit Secţia de pompieri Huşi, cu două autospeciale de stingere cu apă, un ofiţer şi opt subofiţeri.

„La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta pe aproximativ 35 hectare de grâu şi mirişte, precum şi la nivelul unui autovehicul de mare tonaj încărcat cu peste 35 tone grâu. Incendiul se manifesta cu violenţă şi exista riscul de propagare la o pădure din apropiere. După aproximativ trei ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost lichidat. Au ars un autocamion încărcat cu circa 38 tone grâu, aproximativ 15 hectare cultivate cu grâu şi peste 20 hectare de mirişte. Din fericire, nu au fost persoane rănite sau intoxicate”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al tobei de eşapament a autovehiculului.

Readucem aminte că și în București, la periferie, în Cartierul Latin, o suprafață de 2000 de metri a luat foc în cursul zilei de luni.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News