Mesajul unui politician ROMÂN în presa AMERICANĂ: Europa are nevoie de TRUMP!

Mesajul unui politician ROMÂN în presa AMERICANĂ: Europa are nevoie de TRUMP!

După ce a participat împreună cu Victor Ponta la Mic Dejunul cu Rugăciune de la Washington, europarlamentarul Laurențiu Rebega, vicepreședinte Pro România, a publicat un editorial în presa apropiată de președintele SUA în care clamează încă din titlu: ”Europa are nevoie de Trump”.

Laurențiu Rebega a fost singurul politician român prezent în noaptea alegerilor prezidențiale din SUA în sediul de campanie al lui Donald Trump, celebrul Trump Tower, și este un apropiat al republicanilor.

Rebega spune în articolul său că ”Europa a fost trezită din somnolența ei de vigoarea și determinarea cu care președintele SUA, Donald Trump, a început să schimbe fața Americii și a întregii lumi. Liderii europeni încă nu știu cum să reacționeze la creșterea economică a SUA, realizată într-un timp atât de scurt de actualul președinte, la hotărârea sa de a controla imigrația”.

”Dar, adaugă europarlamentarul român, Europa are nevoie de Trump ca să se trezească din visările ei romantice conform cărora, dacă umpli continentul de imigranți non-europeni, aceștia vor îmbrățișa valorile europene și vor munci în pace și prietenie alături de autohtoni. Ceea ce, evident, nu se întâmplă și nu se va întâmpla”. Așa încât, crede Rebega, ”Europa are nevoie de Trump ca să reînvețe să facă politică, nu taifasuri nesfârșite în urma cărora nimeni nu mai înțelege nimic și nimeni nu ia nicio decizie. Are nevoie de Trump, în egală măsură, ca să învețe valoarea statului național și a politicii bazate pe interesele comunității numite ”națiune”, concept pe care anumiți lideri de la Bruxelles îl vor uitat”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Rebega spune chiar că ”fiecare națiune din Europa are nevoie de un președinte sau de un premier precum Donald Trump care să își pună națiunea pe primul loc și să lupte pentru interesele celor care l-au votat!” și că ”Uniunea Europeană în ansamblu ar avea nevoie, după alegerile din mai 2019, de un președinte al Comisiei Europene pe același model. Unul care să nu se sperie să salveze Europa de valurile de imigranți non-europeni. Unul care să își țină promisiunile făcute alegătorilor și care să încurajeze o creștere economică reală. Unul care să înțeleagă că Europa are nevoie de SUA așa cum a avut mereu nevoie și în secolul XX. În fine, unul care să nu se teamă de adversități și de contestatari atunci când reformează Europa și o pune pe calea cea dreaptă, pentru că există destui oameni influenți care și-ar dori ca lucrurile să rămână neschimbate și înghețate în timp chiar dacă acest lucru ar însemna falimentul Europei”.

De aceea, afirmă Rebega, ”alegerile pentru Parlamentul European din mai 2019 sunt esențiale pentru Uniunea Europeană pentru că atunci vom decide dacă vom mai avea sau nu un viitor. Iar pentru a repune Uniunea pe un drum ascendent trebuie să învățăm de la președintele Trump adevăratele valori ale politicii și felul în care un singur om, atunci când are în spate dorințele și așteptările legitime a milioane de cetățeni, poate schimba cursul istoriei în bine. Milioane de cetățeni din Uniunea Europeană așteaptă o schimbare în Europa și nu se vor mulțumi cu mai puțin de atât. Trebuie doar să găsim liderul și liderii dispuși să își asume această sarcină copleșitoare”. Iar Rebega își încheie editorialul cu un mesaj adresat direct președintelui SUA: ”Mulțumesc, Donald J. Trump, pentru exemplul oferit”.