Euro 2024. Palmaresul echipei României şi statistica sumbră a tricolorilor

Euro 2024. Palmaresul echipei României şi statistica sumbră a tricolorilor Sursa Foto: FRF

Euro 2024. Înainte de a arăta palmaresul tricolorilor la Campionatele Europene, amintim că echipa naționale s-a calificat la Euro 2024, în urma victoriei obținute în Ungaria cu naționala Israelului.

Euro 2024. Este sărbătoare mare după calificarea echipei naționale la EURO 2024, în urma victoriei cu Israel. Dar greu abia acum începe. Pe 2 decembrie va avea loc tragerea la sorți EURO 2024 pentru faza grupelor. Turneul final găzduit de Germania se va desfășura anul viitor în perioada 14 iunie – 14 iulie. Finala e programată pe Olympiastadion din Berlin.

Euro 2024. Palmaresul echipei României

România a participat la cinci ediții de Euro la fotbal masculin. Mai exact, în 1984, în 1996, în 2000, în 2008 și în 2016. A avut doar o victorie, 3-2 contra Angliei în 2000. Acum este a șasea prezență a României la Euro după edițiile din 1984, 1996, 2000, 2008 și 2016.

Tricolorii au ratat prezența la ultima ediție de CE, cea din 2020, ținută în 2021 din cauza pandemiei. Chiar dacă s-au jucat meciuri și la București.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cinci repere din istoria participării echipei naționale la Campionatele Europene de fotbal

Primul reper:  România n-a participat la turneele finale de Euro a fost de la startul competiției, din 1960, și până în 1984. Asta înseamnă șase turnee (1960, 1964, 1968, 1972, 1976, 1980). De menționat, însă, că la primele cinci dintre ele se calificau doar patru echipe, jucându-se în sistem semifinale – finală. Chiar dacă nu am mers, propriu-zis, la un turneu final, am fost foarte aproape de semifinale în 1972.

După o grupă preliminară câștigată în fața Cehoslovaciei, Țării Galilor și Finlandei, România a avansat în play-off-ul contra Ungariei, un fel de sferturi de finală.

După două meciuri terminate la egalitate, 1-1 și 2-2, românii s-au deplasat la Belgrad pentru o rejucare pe teren neutru. A fost 2-1 pentru Ungaria pe stadionul Partizan, după un gol al victoriei reușit în minutul 89 de István Szőke.

Euro 2024. Prima calificare a României a venit în 1984

Al doilea reper: Prima calificare a venit în 1984, când „tricolorii”, cu un Hagi de 19 ani, au participat la doar al doilea turneu cu 8 echipe. N-au scos decât un egal, 1-1 cu Spania, și au pierdut contra Germaniei de Vest (1-2) și Portugaliei (0-1).

În meciul contra Spaniei, Ladislau Bölöni a devenit primul marcator al României la un turneu final de Campionat European. Hagi nu a înscris. Dar avea să mai bifeze două turnee finale, cel din 1996 și cel din 2000. Este în continuare, singurul român cu trei turnee de Euro.

Al treilea reper:  Cea mai slabă clasare, în 1996. A fost cea mai slabă evoluţie pentru România. Chiar dacă „tricolorii” veneau de la cea mai bună prestație din istorie. Adică sfertul de finală la Campionatul Mondial din Statele Unite – 1994.

În 1996, România a pierdut toate cele trei meciuri la Euro și a marcat un singur gol, Răducioiu contra Spaniei (1-2). În etapa a doua a grupelor, „tricolorii” au fost învinși de Bulgaria. Tot la limită, 0-1.

Ar putea fi o imagine cu 5 persoane, persoane jucând fotbal, persoane jucând fotbal şi text

Sursa foto: Facebook.

Un start şi mai prost pentru România

Reperul cu numărul patru: În cele cinci turnee de până acum, România are doar un succes. În 15 meciuri. O victorie consemnată la Euro 2000. În chiar ultimul meci al grupei, „tricolorii” au condus (1-0) și apoi întors Anglia, reușind să bată cu 3-2. Golul victoriei, înscris de Ionel Ganea, a venit dintr-un penalty transformat în minutul 89. Practic, aproape o treime din cele 10 goluri înscrise de România în istoria Euro au venit la acest meci.

Al cincilea reper: Ultimele două turnee finale au avut desfășurări asemănătoare. România a început bine contra Franței (0-0 în 2008, 1-2 în 2016, cu un gol marcat pe final de Payet la meciul de deschidere de la Paris). A urmat un egal, 1-1, contra Italiei în 2008 și contra Elveției în 2016. În prima situație, Mutu a ratat un penalty care ar fi însemnat calificarea „tricolorilor” în „sferturi”.

Și în 2008, și în 2016, „tricolorii” s-au împotmolit în meciul final. Olanda deja calificată ne-a administrat un 2-0 sec (2008), în timp ce Albania a făcut surpriza în 2016 (0-1). Un rezultat care a eliminat ambele formații. Ultimele două goluri ale României la Euro au fost marcate de Bogdan Stancu, ambele din penalty. Ultimul gol din acțiune, cel al lui Mutu contra Italiei.