ADIO, panseluțe! Eugen Teodorovici cere socoteală până la ULTIMUL cent pentru banii de la BUGET. Prea MULȚI funcționari în Parlament
- Cora Muntean
- 10 februarie 2019, 11:23
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, vrea să pună capăt risipei din bani publici, de aceea spune că va superviza toate achizițiile, indiferent dacă este vorba despre Președinție, Parlament sau ministere și amenință că va tăia fără milă cheltuielile inutile.
„Dacă un minister vrea să cumpere flori să le pună în fața ministerului, pot să tai clar acea cheltuială, pentru că nu vreau să fiu pe final de an și să văd cum evit intrarea sau ieșirea unui deficit asumat. Lunar, trebuie să știm care sunt deschiderile ca Minister de Finanțe”, a declarat ministrul într-o emisiune la Antena3.
Prima țintă a ministrului este chiar Parlamentul, unde a constatat „Îmi asum decizia de a tăia sau nu o cheltuială. N-am niciun fel de problemă, indiferent ce structură este ca subiect, că este Președinție sau Parlament. Aici, domnul președinte Dragnea a spus foarte bine, inclusiv în zona Parlamentului trebuie făcută o analiză, pentru că sunt prea mulți funcționari în cele două Camere, pentru ceea ce astăzi Parlamentul face. Nu trebuie să ne supărăm. Este de bun simț”, a afirmat ministrul. Apoi, acesta a explicat că poate nu va reuși să facă această monitorizare lunar, dar va avea discuții cu fiecare ministru în parte pentru a se asigura că „banii se duc pe investiții”.