Nici vorbă, susține ziaristul Marco Gervasoni într-un articol publicat de ilgiornale.it, belelele par mai degrabă acțiuni de război hibrid declanșate de forțe ostile împotriva guvernului italian.

„Ce este un război hibrid? Conceptul le aparține strategilor de la Pentagon și indică acțiuni în care subiecții non-militari intervin împotriva unui stat, forțându-l să se miște în direcție pe care o doresc. Când sunt înarmați, sunt teroriști, dar pot exista și gherile hibride care folosesc alte mijloace. aparent pașnice, în scopuri umanitare (ONG-urile). (…) Fundamental în războiul hibrid este rolul mass-mediei, atât internațională, cât și cea din țara atacată… și, desigur, serviciile de informații ale multor state interesate să influențeze politica națiuni- țintă”.

Până aici, teoria jurnalistului italian pare plauzibilă. Prezența Ligii la putere în Italia și sprijinul din ce în ca mai mare pe care Matteo Salvini îl are în rândul italienilor (se vorbește chiar de o intenție de vot de 40 la sută) le stă multora în gât. Totuși, se pune întrebarea, cine ar putea
declanța asemenea acțiuni împotriva unei țări care e membră a NATO și a Uniunii Europene. Gervasoni n-are date concrete, dar speculează. Nu fără talent, în opinia mea. „Dacă ar fi naiv să nu suspectăm un rol al serviciilor germane și franceze în afacerea Carola (Rabkete, comandantul Sea Watch 3 n,r,), în ceea ce privește Buzzfeed (site-ul care a publicat informațiile despre finanțarea rusească a Ligii), pare să fie vorba despre ciocnirea, în (serviciile secrete n.r.) SUA, dintre o fracțiune mai apropiată de Trump, care dorește o înțelegere cu Putin și alte forțe care vor să o împiedice, arătând că rușii intră în viața politică nu numai americană, ci și a unor aliați, precum Italia. Nu este o coincidență faptul că Buzzfeed a fost una dintre cele mai utilizate media de către cei care au organizat investigația Mueller”.Că există sau nu un război hibrid împotriva lui Matteo Salvini e foarte greu de spus. Problema poate fi însă abordată însă și dintr-o
altă perspectivă- a rezultatelor. Dacă, înr-adevăr, există servicii secrete care îi poartă sâmbetele lui Salvini, acțiunile lor din ultima vreme au succes? Iată ce scrie Leonid Bershidsky în Bloomberg Opinion:”Liga crește în sondaje, în ciuda scandalului despre banii din Rusia. Este posibil ca alegătorilor populiști pur și simplu să nu le pese de sperietoarea cu Kremlinul, fie pentru că sunt în general simpatizanți ai președintele rus Vladimir Putin (care folosește în mod inteligent retorica extremei drepte în timp ce își caută aliați în Europa), fie pentru că tratează informațiile prezentate în ziare despre Rusia ca pe niște știri false. Cu cât mai multe scandaluri din Rusia trec fără consecințe, cu atât mai mult se va întări această percepție. Nimeni nu se poate plânge prea mult că vine lupul. Alegătorii știu, de asemenea, că aceste partide (populiste n.r.) au mari dificultăți când e vorba de finanțare și par dispuși să închidă ochii la astfel de practici în cazul în care acestea ajută lupta generală împotriva Sistemului”.

Te-ar putea interesa și: