La 51 de ani, bucureșteanul Emil Roșu a fost încătușat, marți, de ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (DGA) – Serviciul Județean Anticorupție (SJA) Giurgiu, în timp ce primea 2.500 de lei de la o femeie, din Giurgiu, pe care a cunoscut-o pe Facebook. Cea care l-a dat pe mâna anchetatorilor a fost chiar „iubita virtuală”, pe care a păcălit-o că „are pile” și că o angajează la instituții importante ale statului. Oficiali din rândul anchetatorilor au dezvăluit, pentru EVZ, că escrocul sentimental i-a promis victimei că îi poate asigura un loc de muncă, atât ei cât și fiului ei, la Oficiul de Cadastru sau la Biroul Vamal Giurgiu. Cei doi se pare că s-au și cunoscut personal, femeia fiind entuziasmată de cel pe care „l-a cucerit” pe Facebook. Drept urmare, bărbatul, după ce i-a câștigat încrederea, i-a cerut 4.500 de lei, anul trecut. Văzând că nu se rezolvă nimic, atunci Emil Roșu i-a mai cerut alți 2.500 de lei, anul acesta, pentru angajarea fiului, pe postul de șofer, femeia a sesiza DGA.

Drept urmare, în urma unei acțiuni a ofițerilor anticorupție, organizată sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, bucureșteanul a fost prins în flagrant, după ce a primit cei 2.500 de lei.

Tot în cursul zilei de marți, „procurorul de caz a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență, aflate în concurs real”, a transmis DGA.

Emil Roșu a fost reținut pentru 24 de oare iar miercuri este prezentat în fața Tribunalului Giurgiu cu propunerea de arestare preventivă. Anchetatorii caută, acum, și alte victime ale escrocului sentimental.

„Din cercetările efectuate a rezultat că, luna iunie 2017, persoana denunțătoare l-a cunoscut pe inculpat prin intermediul unei rețele de socializare iar, în cursul discuțiilor purtate, acesta a afirmat că îi poate facilita angajarea în cadrul unor instituții publice din județul Giurgiu, întrucât are influență asupra unor persoane cu funcții importante.

În acest context, în perioada august-octombrie 2017, inculpatul a pretins și primit de la denunțătoare, în mai multe tranșe, suma de 4.500 de lei.

De asemenea, în perioada 13-16 aprilie a.c., inculpatul a pretins, iar la data de 17 aprilie a.c. a primit de la denunțătoare suma de 2.500 lei, susținând că îi poate influența și determina pe funcționarii unei instituții publice din Giurgiu, să îl angajeze pe fiul său pe o funcţie de conducător auto”, se arată în comunicatul DGA.

Ofițerii din cadrul S.J.A. Giurgiu au efectuat activitățile de urmărire penală dispuse de către procurorul de caz, probatoriul fiind administrat cu sprijinul D.G.A. – Structura Centrală.

Cercetările continuă pentru clarificarea cauzei sub toate aspectele şi documentarea întregii activităţi infracţionale a inculpatului.