Eroul din Cernăuți. Cel mai tânăr militar român ucis pe frontul din Ucraina

Eroul din Cernăuți. Cel mai tânăr militar român ucis pe frontul din UcrainaSursa: EVZ

Ion Zaiț a fost cel mai tânăr soldat de origine română, dintr-o familie din Cernăuți, care a murit în războiul din Ucraina. De la începutul conflictului ruso-ucrainean, doar în regiunea Cernăuţi, peste 7 soldaţi de etnie română s-au întors acasă în sicrie. Tânărul erou și-a dat ultima suflare încercând să elibereze regiunea Harkov. A fost condus pe ultimul drum cu onoruri militare.

Ion Zaiţ din Horbova, regiunea Cernăuți, a fost un adevărat apărător al Ucrainei. Tânărul etnic român a murit pe câmpul de luptă încercând să elibereze, alături de camarazii săi, regiunea Harkov. Vestea tragică a cutremurat comunitatea.

Pe 21 iunie, Ion Zaiț ar fi împlinit 24 de ani. Și-a făcut studiile în limba română și a urmat Academia Militară din Odesa. Până la invazia rusă a fost într-o unitate militară din Jitomir. Chiar în prima zi de război a fost trimis pe front, nu departe de Harkov.

Ion era cel mai mare copil al familiei. Fratele mai mic, Maxim, urma să fie înrolat și el în armata ucraineană. Moartea lui Ion îl va ține de acum mai aproape de părinți.

Două luni mai târziu, la începutul lunii mai, avea să fie ucis în estul țării într-una dintre cele mai grele bătălii din Harkov. Din brigada lui, doar un singur om a supraviețuit. Așa au putut afla părinții de sacrificiul fiului lor.

„Vrăjmașii noștri ruși s-au apropiat, i-au urmărit și i-au atacat. Un băiat acolo o rămas viu din grupa lor, erau cinci, cu băiatul acela șase, i-au atacat”, a povestit tatăl militarului, Marin Zaiț, pentru Europafm.

A fost ucis la Izium, regiunea Harkov

Încă de la începutul războiului pe care Rusia l-a declanșat împotriva Ucrainei la 24 februarie, Ion Zaiț a fost în prima linie.

„A fost găsit mort în zona Izium din regiunea Harkov, unde aveau loc confruntări între trupele ucrainene și cele rusești”, a declarat o rudă a lui Ion Zaiț, adăugând că tânărul român era foarte pasionat de arta militară.

În regiunea Harkov, Ion a fost cercetaș al trupelor ucrainene, adunând informații despre pozițiile inamice. O funcție foarte importantă în armată, dar și extrem de periculoasă.

A fost ucis în timpul unei operațiuni militare, fiind trimis într-o zonă controlată de ruși, de unde nu s-a mai întors niciodată. Data de 2 mai va rămâne o dată de tristețe absolută în familia Zaiț din regiunea Cernăuți. Trupul neînsuflețit al soldatului a fost dus la Cernăuți, capitala Bucovinei istorice.

Foto: Arhiva personală a familiei Zaiț