Discursul ținut de președintele turc Erdogan în parlamentul de la Ankara, marți, cu privire la asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi poate fi interpetat și drept „oficializarea” lui ca principal „detectiv” în acest caz care a împins Arabia Saudită într-o adevărată criză politică ce pare încă greu de potolit. Totuși, ce urmărește Erdogan?

Rivalitatea geopolitică și religioasă dintre Turcia și regatul Arabiei Saudite are state vechi, iar cel care a reușit să mențină relația stabile a fost bătrânul rege Salman. Dar odată cu cedarea puterii monarhice către fiul său, Mohammad bin Salman (MbS), care preluat frâiele puterii printr-un val de epurări în interiorul monarhiei, tabla de șah turco-saudită și-a schimbat și ea pretențiile și disponibilitatea pentru consens.

 

Acum, MbS este acuzat că ar fi ordonat asasinatul medieval. Și tot acum, Erdogan pare a simți în aer un „moment oportun” pentru a parafa un pilon de influență – sau îngenunchierea spectaculoasă a rivalului - chiar în inima monarhiei de la Riad, dar mai ales o rută de bani cu acces direct la conturile intime ale Arabiei Saudite.

 

Crima ca metodă de extorcare

 

Poate că președintele turc vede o oportunitate: cima poate fi utilizată drept pretext de a scoate bani din buzunarele înstărite ale saudiților, bani pe care îi va putea folosi ulterior pentru a acoperi lipsurile din economia Turciei, afectată de tribulațiile literi, sugerează The New York Times într-un editorial semnat de consiliul editorial.

 

În discursul-fluviu prezentat colegilor săi din partidul de guvernare AKP, președintele a avut grijă să nu pronunțe numele prințului moștenitor, nici măcar o dată, cu toate că felul în care și-a articulat și organizat retoric mesajul a trasat săgețile necesare pentru ca vina să își lase amprenta aasupra monarhiei saudită. Cu niște pensete subtile a părut liderul turc a-l disocia pe regele Salman de această poveste sinistră, prezentându-l oarecum ca pe o victimă a contextului, ca pe un monarh umilit de ceea ce pare a fi o guvernare paralelă din umbra tronului.

Toate aceste poziționări strategice, scrie NY Times, nu sunt printre rânduri decât niște metode de negociere și „majorări de prețuri”.

 

Dacă Erdogan chiar deține înregistrarea crimei din consulatul saudit, așa cum pretinde, „ar putea avea puterea de a-l detrona pe prințul Mohammad”, pe care deja a reușit să îl izoleze în rolul unui paria primitiv din epoca intrigilor sângeroase de palat, în totală contradicție cu imaginea de reformator occidental pe care MbS, un răsfățat al starurilor de la Hollywood, a cultivat-o în ultimii ani.

 

Arabia Saudită ar putea reprezenta, de ce nu?, și una dintre piesele tablei sale geopolitice de a clădi o nouă rețea de dominație imperială.

Doleanțele lui Erdogan de a deveni un lider mondial al islamului sunit sunt, de altfel, cunoscute. O primă curea de transmisie există, subliniază NY Times: trupele turce luptă împotriva kurzilor în nordul Siriei nu neapărat într-o narațiune militară, ci mai degrabă imperială. Ar mai putea fi adăugate în ecuație și relațiile foarte bune de cartel pe care Erdogan le are cu Frăția Musulmană, considerată organizație teroristă de către Arabia Saudită. Frăția Musulmană este poarta lui Erdogan spre jocurile politice din Tunisia și Egipt. De asemenea, două alianțe profitabile de ambele părți îl leagă pe liderul turc de Iran, alt adversar istoric al Arabiei Saudite, și de Qatar, una dintre cele mai recente prăzi ale emiratelor arabe sub ordinul Riadului.