Un nou episod de vreme severă în România. Va ninge în multe zone ale României

Un nou episod de vreme severă în România. Va ninge în multe zone ale României MAI, pregătit să intervină în contextul vremii severe. Sursa foto: Arhiva EVZ

Administrația Națională de Meteorologie(ANM) a anunțat un nou episod de vreme severă în România. Temperaturile vor scădea considerabil și va ninge în zonele montane.

Administrația Națională de Meteorologie(ANM) a anunțat un nou episod de vreme severă în România în weekend. Până atunci, temperatura maximă va fi 10 grade în majoritatea regiunilor. Mai rece va fi în nordul Moldovei și, local, în Transilvania și Maramureș, unde maximele se vor încadra între 6 și 9 grade.

Prognoza meteo pentru zilele următoare

După-amiaza, un val de ploi va pătrunde dinspre sud-vest, iar în timpul nopții și pe parcursul zilei de miercuri se va extinde în mare parte din țară. La munte va ninge, iar în nord-est vor fi, local, precipitații mixte. Cel mai mult va ploua în vestul Olteniei, în sudul Banatului și izolat în Dobrogea, până la 15 - 30 l/mp.

Joi, temperatura maximă va fi între 3 - 7 grade în nord, vest și centru și 6 - 11 grade în sud și est. În zonele de munte se va răci, iar în Carpații Orientali vor fi intensificări ale vântului cu rafale de 80 - 120 km/h.

Ne puteți urmări și pe Google News

Un nou episod de vreme severă în România

Începând de vineri, o zonă de presiune atmosferică scăzută va acoperi toată jumătatea estică a Europei. ANM a anunțat că un ciclon mediteranean puternic se va deplasa spre est. Vor fi precipitații și ninsori în mai multe zone ale țării, în special la munte.

iarnă, ninsori

Un nou episod de vreme severă în România. Va ninge la munte. Sursa foto: Bographics | Dreamstime.com

Săptămâna viitoare, temperaturile vor scădea și mai mult. Acest val de frig va persista până spre sfârșitul lunii, după care e posibilă o încălzire ușoară.

Cum va fi vremea de Crăciun

ANM a anunțat și cum va fi vremea de Crăciun. Sunt șanse mari să fie lapoviță și ninsori de sărbători în zonele montane. Celelalte regiuni ale țării vor fi lovite de îngheț abia după Anul Nou.

„În ceea ce privește sărbătorile de iarnă, răspunsul cel mai simplu pe care îl pot da acum este că toate aceste episoade cu precipitații mai spre ninsoare vor favoriza ca măcar în zona de munte să fie strat de zăpadă în acea perioadă. Pentru partea mai joasă, incertitudinea este mult mai mare.”, a anunțat meteorologul.