EPIDEMIA DE EBOLA. Armata va ÎMPUȘCA pe oricine încearcă să intre ilegal în țară
- Ana-Maria Adamoae
- 18 august 2014, 14:37
Armata din Liberia au primit ordin să tragă asupra tuturor celor care vor încerca să treacă ilegal graniţa din Sierra Leone, după ce frontiera dintre cele două țări a fost închisă pentru a stopa răspândirea virusului mortal Ebola, potrivit presei locale, citată de Agerpres.
Astfel, militarii staţionaţi în localităţile Bomi şi Grand Cape Mount, la frontiera cu Sierra Leone, vor împuşca orice persoană care încearcă să treacă graniţa, a declarat adjunctul şefului Statului Major, colonelul Eric Dennis.
Ordinul a fost dat după ce autoritățile din Liberia au constatat că un număr mare de persoane continuă încă să treacă ilegal graniţa.
Numai în localitatea Grand Cape Mount sunt 35 de "puncte de intrare ilegale" cunoscute, trecerea frauduloasă a frontierei reprezentând o ameninţare gravă pentru sănătatea publică, '"pentru că nu se cunoaşte starea de sănătate a celor care trec graniţa noaptea", avertizează oficialii militari din Liberia.
Liberia şi-a închis graniţele cu Sierra Leone în urmă cu câteva săptămâni în încercarea de a stopa epidemia de Ebola, care a făcut peste 1.100 de morţi în Africa de Vest.