Enigma lui Ion Cristoiu: „De ce și-a pierdut Crin Antonescu originalitatea?”. Video
- Adrian Lambru
- 3 februarie 2025, 21:09

Partidul Social Democrat, prin congresul organizat duminică, 2 februarie, a validat candidatura lui Crin Antonescu. El va reprezenta coaliția de guvernare la alegerile prezidențiale din luna mai. Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat atunci că Antonescu are „profilul prezidențial”. „Trebuie să venim în fața românilor cu un om care are cu adevărat profilul prezidențial, un om capabil, cu experiență, educat, onest și mai ales patriot”, a spus premierul României.
„Îl știu foarte bine pe Crin Antonescu. Iar ceea ce se întâmplă acum este pentru mine o mare enigmă. Îl vedeam ca pe un rebel, ca pe un politician cu păreri diferite față de majoritate. Să-mi explice și mie cineva cum a putut el, un penelist înverșunat să iasă și să spună că România se află pe cea mai bună poziție din istorie datorită PSD-ului”, declară Ion Cristoiu.
Enigma lui Ion Cristoiu
Scriitorul a fost invitatul de luni, 3 februarie, al podcastului „Hai LIVE”, moderat de Robert Turcescu, de pe canalul de YouTube „HAI România”. În cadrul emisiunii, publicistul se întreabă: „De ce și-a pierdut Crin Antonescu originalitatea?”. El spune că liberalul s-a remarcat întotdeauna prin această calitate și că acum este surprins că s-a aliniat retoricii. „Ceva nu este în regulă cu el, ceva s-a întâmplat. Nu-l știu pe Crin Antonescu să fie genul de politician care să se alinieze clișeelor”, subliniază Ion Cristoiu.
Publicistul remarcă apoi că ceea ce i se reproșează cel mai mult acum clasei politice de la noi este falsitatea. „De la fostă coaliție încoace numai de asta avem parte. A ajuns Crin Antonescu la braț cu Marcel Ciolacu. Șeful PSD mi-l ridică în slăvi acum. Ne spune că el e singurul care poate să mențină România pe linia de plutire. Atunci el de ce a mai candidat anul trecut? Pe cine fraierește?”, adaugă scriitorul.
O guvernare ca o căsnicie
Ion Cristoiu spune pe mai departe că nu se putea ca o guvernare care arată ca o căsnicie, dar în trei de data aceasta, să nu aibă și un copil. „De data aceasta s-a nimerit să fie Crin Antonescu”, afirmă Ion Cristoiu. „Dar aceste căsnicii nu sunt făcute ca să țină. La noi stă deja pe un butoi de pulbere, chiar dacă ei nu vor să lase asta să se vadă”, declară publicistul în cadrul podcastului „Hai LIVE”.
„Marcel Ciolacu, șeful PSD și premier, și-a făcut bine calculele, aparent. S-a plictisit, nu mai vrea să conducă corabia, așa cum am mai spus. Dorește să mai rămână în fruntea Guvernului până în mai și după să iasă din scenă cu imaginea nepătată”, este de părere Ion Cristoiu.
„Pentru realizările de la guvernare nu ne-a aplaudat nimeni. Din contră. Oamenii ne-au spus că asta era datoria noastră, pentru că de asta ne-au dat voturile. Acesta este de fapt rolul nostru și fișa postului”, a fost una dintre afirmațiile lui Marcel Ciolau din discursul său de duminică.