Energocom anunță achizițiile de energie în luna octombrie. România, printre furnizori
- Ana Munteanu
- 30 septembrie 2024, 20:01
Republica Moldova. Societatea pe Acțiuni (SA) Energocom a prezentat luni calculele privind necesitățile de energie electrică pentru luna octombrie 2024. Astfel, se preconizează că luna viitoare compania va cumpăra pentru necesarul consumatorilor malului drept al râului Nistru 344 343 MWh, din care 310 000 MWh (sau circa 90%) de la Centrala termoelectrică Moldovenească din regiunea transnistreană.
Energia electrică procurată din România în luna octombrie
Conform prognozei, aproximativ 26 000 MWh (sau 7,5%) vor fi produși de centralele electrice de termoficare de la Chișinău și Bălți și de instalații de energie regenerabilă, cu pondere mai consistentă în cazul producătorilor de energie verde.
Alți 7 450 MWh vor fi achiziționați de la Centrala de la Cernavodă, în timp ce se planifică a fi procurați circa 1 100 MWh de pe bursa română OPCOM, în special în orele de vârf.
În luna septembrie, conform prognozelor prezentate de SA Energocom, necesarul consumatorilor de pe malul drept al Nistrului a fost estimat la nivel de 352 mii MWh .
Achizițiile realizate de SA Energocom în prima jumătate a anului
În prima jumătate a anului, SA Energocom a procurat de pe piața internă și din import 2 132 mii MWh. Cea mai mare parte, 1 470 mii MWh (68,5%), a reprezentat energia produsă de Centrala termoelectrică Moldovenească din regiunea transnistreană. Ponderea energiei electrice livrate de termocentralele de la Chișinău și Bălți a constituit 409 mii MWh (19,1%).
Energie electrică importată a reprezentat circa 194 mii MWh (9,1%). Astfel, SA Energocom a făcut achiziții din România și Ucraina de la întreprinderile care gestionează centralele hidroelectrice și nucleare. Majoritatea cantității de energie electrică importată a fost cumpărată de pe bursa română OPCOM, pentru a acoperi vârfurile de consum.
În octombrie 2023, Societatea pe Acțiuni Energocom a prelungit contractul de achiziție a energiei electrice cu Centrala termoelectrică moldovenească din regiunea transnistreană până la sfârșitul anului 2024. Costul energiei electrice a constituit 66 de dolari/MWh.