Enel întrerupe astăzi alimentarea cu energie electrică în mai multe zone din București
- Ionel Stoica
- 15 aprilie 2014, 08:18
Enel Distribuție Muntenia va întrerupe marți alimentarea cu energie electrică în mai multe zone din Capitală, informează un comunicat al companiei.
În municipiul București, între orele 00,00 — 7,30, în următoarele zone vor avea loc mai multe întreruperi de scurtă durată: Șos. Vitan-Bârzești, zona Metrologică, zona complexului comercial Vitantis; zona Parcul Orășelul Copiilor, zona Sala Polivalentă; Șos. Olteniței — între Calea Văcărești și orașul Popești-Leordeni; București, Bd. Metalurgiei, Sos. Berceni, str. Turnu Măgurele și laterale.
De asemenea, între orele 10,00 — 15,00, în următoarele zone va avea loc o întrerupere cu durata de 30 de minute: perimetrul delimitat de străzile Sportului, Balotului, Lăicerului, Catrinței, Cimentului, Hortensiei, Emisferei, Scaieților, Câmpului, Refrenului.
Echipele Enel vor acționa, totodată, între orele 8,30 — 16,30, pe strada Arcadiei.