Hackeri ruși și chinezi au realizat atacuri cibernetice asupra Agenției Europene a Medicamentelor

Hackeri ruși și chinezi au realizat atacuri cibernetice asupra Agenției Europene a Medicamentelor

Agenția Europeană a Medicamentelor (EMA) a fost ținta unui atac cibernetic în decembrie 2020. Presupușii făptași sunt considerați a fi o agenție rusă de informații și spioni chinezi. Moscova a negat însă în mod repetat vreo implicare, ca de altfel orice acuzație de piraterie la adresa Occidentului.

O agenţie rusă de informaţii şi spioni chinezi s-au aflat în spatele atacurilor cibernetice de anul trecut asupra Agenţiei Europene a Medicamentelor (EMA), potrivit unor surse apropiate de anchetă, citate de cotidianul olandez De Volkskrant, preluat de Reuters și Agerpres .

Agenția Europeană a Medicamentelor (EMA) a fost ținta unui atac cibernetic în decembrie 2020

EMA, care are sediul la Amsterdam, a transmis în decembrie că a fost ţinta unui atac cibernetic prin care au fost furate şi distribuite pe internet documente legate de vaccinuri şi medicamente împotriva COVID-19.

Ministerul rus de Externe nu a răspuns încă la o solicitare de a comenta informaţiile. Moscova a negat în mod repetat orice acuzaţii de piraterie informatică ale Occidentului, a precizat Reuters.

Ne puteți urmări și pe Google News

De asemenea, sursele de presă occidentală au consemnat că încă nu au putut contacta Ministerul de Externe al Chinei. Beijingul a precizat însă consecvent, de fiecare dată când a avut ocazia, că se opune ferm şi luptă împotriva tuturor formelor de atacuri cibernetice.

EMA a deschis o anchetă cu autoritățile olandeze și europene de aplicare a legii

EMA a deschis o anchetă împreună cu autorităţile olandeze şi europene de aplicare a legii. Este pentru prima dată însă când sunt oferite unele detalii despre posibilii autori ai atacurilor.

De Volkskrant a relatat sâmbătă că EMA a fost ţinta unor spioni chinezi în prima jumătate a lui 2020. Ulterior, EMA a devenit ținta unor agenţi secreţi ruşi în a doua parte a anului, mai precizează sursele citate.

În spatele atacurilor cibernetice au fost spioni chinezi și ruși

Spionii chinezi au obţinut accesul după ce au spart sistemele informatice ale unei universităţi germane, au spus surse citate de cotidianul menţionat. În schimb, ruşii ar fi exploatat slăbiciunile sistemului de acces în doi paşi şi alte mecanisme de protecţie cibernetică ale EMA.

"Este în desfăşurare o anchetă penală a autorităţilor de aplicare a legii şi a altor entităţi. Și, bineînţeles, EMA colaborează pe deplin", a precizat purtătoarea de cuvânt a agenţiei, Monika Benstetter, într-un email de răspuns, fără a face alte comentarii.

Fapt incredibil, presupuşii hackeri ruşi ar fi avut acces la sistemele EMA timp de peste o lună, au spus surse pentru De Volkskrant.