Elizabeth Hurley, apariție de senzație la 60 de ani. Cum reușește să se mențină în formă
- Bianca Ion
- 3 aprilie 2026, 16:40
Elizabeth Hurley. Sursă foto: InstagramActrița Elizabeth Hurley, în vârstă de 60 de ani, a publicat recent pe Instagram fotografii realizate în dormitor, în care apare purtând un slip roșu și un pulover alb, povestind că își începe fiecare dimineață cu două căni de apă caldă, rutină pe care o urmează de ani de zile, potrivit Fox News.
Elizabeth Hurley, apariție de senzație la 60 de ani
Elizabeth Hurley a publicat o nouă serie de imagini pe rețelele sociale, unde este surprinsă relaxată în pat, într-o ținută formată dintr-un bikini roșu și pulover alb. Într-una dintre fotografii, actrița stă întinsă pe o parte, cu un braț ridicat deasupra capului, privind spre cameră, purtând un machiaj complet, cu buze lucioase, fard roz și gene accentuate.
Într-o altă imagine, aceasta apare în picioare, în fața unui perete, zâmbind și pozând cu un braț îndoit în spatele capului, ridicând ușor puloverul pentru a lăsa la vedere zona abdomenului.
„Eu nu beau sucuri verzi ciudate și nu iau o mulțime de suplimente — dar beau două căni de apă caldă în fiecare dimineață, de când mă știu, și jur că funcționează (și este gratuit)”, a scris ea în descrierea postării.
Postarea a generat numeroase reacții din partea celor care o urmăresc. Unii dintre aceștia au apreciat sinceritatea mesajului transmis de actriță și au comentat în legătură cu rutina menționată „Îmi place acest sfat sincer de la o femeie natural frumoasă”, a comentat un fan, iar un altul a spus: „Dacă arăt așa la vârsta ta, beau un litru de apă caldă în fiecare dimineață!”

Elizabeth Hurley. Sursă foto: Instagram
Elizabeth Hurley, secretele imaginilor de senzație
Elizabeth Hurley a mai publicat de-a lungul timpului fotografii în astfel de ținute sumare. În iulie 2025, aceasta s-a pozat într-un costum de baie bej, privind în depărtare, în timp ce lumina soarelui îi ilumina chipul. În descrierea acelei postări, actrița a oferit câteva sugestii pentru realizarea fotografiilor în astfel de ținute și a menționat ce evită atunci când face astfel de imagini.
„Când vă fotografiați în bikini, răsăritul sau apusul sunt cele mai bune momente. Am făcut această fotografie la 7 dimineața… La 8 eram deja relaxată într-unul dintre kaftanele mele, protejată de soarele puternic.”
Actrița a avut de-a lungul timpului apariții remarcate în industria modei
În 1994, a purtat pe covorul roșu o rochie neagră Versace, prinsă cu ace de siguranță, la premiera filmului „Patru nunţi şi o înmormântare”. Ulterior, mai multe vedete au purtat variante ale acelei rochii, inclusiv Anne Hathaway, care a ales o versiune albă pentru Met Gala din 2023.
„A fost uimitor să port ceva atât de frumos realizat”, a declarat ea pentru People în aprilie 2024. „Arăta extrem de îndrăzneț, dar te simțeai ca și cum ai purta un halat de baie, de fapt”.
Deși nu a mai purtat rochia ulterior, aceasta a menționat că „a fost returnată imediat la Versace”, însă a apărut într-o variantă a acesteia într-un pictorial Harper’s Bazaar, în 2019.