"PNL depune moţiune de cenzură împotriva Cabinetului Ponta. Vorbind cu un coleg din fostul PDL, actual PNL, care mergea să o semneze la Parlament, i-am spus că mă gândesc să le-o semnez şi eu şi, evident, să o votez", a notat deputatul, pe contul său de Facebook.
Udrea a spus că principalul motiv pentru care susţine moţiunea este “diletantismul cu care guvernul Ponta a reacţionat la problema imigranţilor”. Totuşi, Elena Udrea a criticat modul în care liberalii au pregătit această moţiune de cenzură.

"Ce surpriză am avut când am citit textul moţiunii!? După cum este concepută, pare fie că nici pnl-iştii nu cred că au vreo şansă să fie votată, fie că le-a fost lene să facă ceva serios. Ideea pe foarte scurt exprimată în două pagini A4 cu tot cu formulele de adresare standard este să dăm jos Guvernul pentru că Ponta este trimis în judecată. Ca urmare, până ne vor spune judecătorii dacă premierul este vinovat sau nu, voi vota moţiunea de cenzură pentru motivele mele, pe care le-am enumerat deja ", a subliniat Elena Udrea.

Liberalii au depus, luni, moţiunea de cenzură "Alege între România şi Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta", semnată de 180 de parlamentari. Moţiunea de cenzură a PNL va fi citită în plenul reunit al Parlamentului miercuri, 23 septembrie, urmând ca dezbaterea şi votul să aibă loc marţi, 29 septembrie.