Elena Udrea: Partidele de centru-dreapta nu se vor uni până la alegerile prezidențiale
- Laura Ciobanu
- 27 mai 2014, 11:13
"Partidele de centru dreapta nu se vor uni. Nu până la alegerile din toamnă. Sunt prea mari resentimentele personale ale liderilor şi prea slabe caracterele pentru a le depăşi, fie şi în ideea măreaţă de a învinge PSD-ul la prezidenţiale", scrie pe Facebook deputatul PMP Elena Udrea.
"În plus, incapacitatea politicienilor de a genera un proiect comun este dublată de frustrările şi parii pris-urile jurnaliştilor şi analiştilor de dreapta, care fac exact ce critică la liderii politici: unitatea Dreptei, dar cum vrem noi şi în jurul cui vrem noi. De aceea, ca unul dintre foarte puţinii care chiar au încercat concret şi încearcă şi acum să realizeze o coaliţie a forţelor anti-PSD, vă spun că nu mai cred că este posibil. Poate o înţelegere punctuală pentru turul doi al prezidenţialelor. Merge şi aşa, până la urmă, dar măcar hai să vedem fiecare bârna din ochiul propriu înainte de a vedea paiul din ochiul celuilalt!", comentează aceasta.