Elena Udrea, onomastică tristă, în spatele gratiilor. Mesaj emoționant transmis de iubitul ei

Elena Udrea, onomastică tristă, în spatele gratiilor. Mesaj emoționant transmis de iubitul eiSursă: Adrian Alexandrov/ Facebook

Elena Udrea își petrece în acest an onomastica în spatele gratiilor, în Bulgaria. Chiar dacă este departe de familie, cei dragi i-au transmis mesaje de încurajare. Logodnicul ei i-a făcut urări de bine și i-a transmis un mesaj extrem de important de la fetița pe care o au împreună, acum aflată în grija tatălui

Sfinții Constantin și Elena este o zi de mare sărbătoare în România, mulți români sărbătorind onomastica. Printre ei se numără și Elena Udrea, care acum se află în spatele gratiilor, în Bulgaria. Adrian Alexandrov, logodnicul ei, i-a transmis urări de bine, însă și un mesaj extrem de important de la fiica lor.

"La Multi Ani tuturor celor care poarta numele sfintilor Constantin si Elena. La Multi Ani si tie mami. Stim ca te gandesti la noi si te asteptam acasa", a scris Adrian Alexandrov.

Logodnicul Elenei Udrea i-a transmis un mesaj emoționant, susținând că atât el, cât și fiica lor o așteaptă acasă. Cel mai probabil, ei vor putea vorbi astăzi la telefon în jurul prânzului, așa cum fac zilnic de când fostul ministru al Turismului a fost reținut.

Primele declarații făcute de Elena Udrea după arestare

Elena Udrea așteaptă decizia judecătorilor din Bulgaria cu privire la extrădarea sa în România. Fostul ministru al Transporturilor a făcut zilele trecute primele declarații după ce a fost arestată. Ea susține că nu i s-a făcut dreptate, iar tot ceea ce i se întâmplă este o ilegalitate.

Încă de la începutul procesului de extrădare, Elena Udrea a susținut faptul că închisorile din România sunt insalubre. De asemenea, ea susține că nicio țară nu mai trimite înapoi condamnații în România, tocmai din cauza condițiilor din penitenciare.

Reporter: În continuare vă bazaţi pe acel recurs în casaţie?

Elena Udrea: Da, în mod cert.

Reporter: Pe ce anume?

Elena Udrea: O să vedeţi.

Reporter: La ce să ne aşteptăm?

Elena Udrea: Să se aplice legea şi în cazul meu. Adică e absurd ca doar în cazul meu, în România să nu se aplice legea. Nici decizia CCR, nici decizia Curţii Europene de Justiţie.

Reporter: O să chemaţi un expert să vorbească despre condiţiile din închisorile din România?

Elena Udrea: Sunt criticate în toate hotărârile date în Europa. Aproape nicio ţară din Europa nu mai trimite înapoi niciun arestat din cauza condiţiilor din arest. Deci, instanţa a spus că nu mai este nevoie, probele depuse arată clar condiţiile, dar nu ăsta este argumentul meu principal. Eu nu vorbesc în principal despre condiţiile din arest, ci despre ilegalitatea situaţiei în care mă aflu. Sunt arestată ilegal de 40 de zile.