Elena Udrea neagă orice implicare în dosarul Buzăianu: „Ați greșit persoana”

Elena Udrea neagă orice implicare în dosarul Buzăianu: „Ați greșit persoana” Sursa: Captură TV

Elena Udrea spune că nu a avut nicio legătură cu semnarea sau prelungirea contractelor din energie. Fostul ministru mai spune și că banii pe care omul de afaceri Bogdan Buzăianu i-a dat PDL au fost folosiți în campania electorală din 2012, când ea nu a candidat.

Elena Udrea a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care spune că nu are nicio legătură cu dosarul Buzăianu. Ea spune că banii, pe care omul de afaceri i-a dat PDL, au fost folosiți în campania electorală din 2012.

Bani pentru campania electrorală

Elena Udrea spune că banii au fost chetuiți pe materiale promoționale ale PDL. „Dosarul cu Buzăianu nu este despre faptul că eu aș fi primit vreun ban, ci despre faptul că PDL-București, în 2010, pe care eu îl conduceam la acea vreme, a primit 2,5 milioane de euro de la Bogdan Buzăianu prin Radu Budeanu și Ana Maria Topoliceanu, ambii transformați în denunțători liberi. Chiar și asa, denunțătoarea Topoliceanu, declara că ea a primit banii la sediul partidului, că eu nici nu i-am văzut, și ca banii au fost cheltuiți pentru partid în principal cu campania electorală pentru alegerile locale din 2012, unde eu nu am candidat.

Pentru aceia care, cu ipocrizie, se arată siderați de suma pe care PDL-București a primit-o de la Buzăianu, le spun să caute bine acasă, să vadă dacă nu găsesc vreo umbrelă, brichetă, desfăcător de dopuri și altele. Chiar procurorii arată că pe aceste lucruri s-au cheltuit banii respectivi! Și pe spectacole, panouri publicitare, presă și televiziuni!“,  a scris Elena Udrea pe Facebook.

Ne puteți urmări și pe Google News

Nicio legătură cu contractele

Elena Udrea mai scrie și că nu a avut nicio legătură cu semnarea sau prelungirea contractelor din energie și că acestea au fost parafate înainte ca Buzăianu să dea PDL cele 2,5 milioane de euro.

„Aceste acuzații nu vizează semnarea contractelor cu “băieții destepți” din energie, nici prelungirea acestora. Nu au legătură cu aceste contracte care au fost inventate în 2003 de ministrul PSD, și prelungite în 2009 de un ministru PDL, dar nu de mine! Eu nu eram ministru al Economei la vremea aceea! Nu sunt acuzată de nimic în legătură cu aceste contracte, nu am avut nicio implicare în semnarea, prelungirea și derularea lor.

Însuși Buzăianu declara că nu am avut nicio treabă cu contractele lui, pentru că la momentul 2010, erau deja prelungite! Celor care insistă să numească acest dosar Hidroelectrica, le spun simplu: Ați greșit persoana“, a mai scris Elena Udrea.

Elena Udrea se află în prezent încarcerată la Penitenciarul de la Târgșor și are de executat o pedeapsă de șase ani de închisoare după ce a fost condamnată definitiv în dosarul Gala Bute.