Elena Udrea, mesaj la un an de la eliberare: „Dumnezeu îți dă mereu cât poți să duci”
- Bianca Ion
- 17 iulie 2026, 17:35
Elena Udrea. Sursă foto: Captură video
Elena Udrea a publicat vineri, 17 iulie, pe Facebook, un mesaj dedicat fiicei sale, Eva Maria, la împlinirea unui an de când a fost eliberată condiționat și s-a întors acasă, după trei ani și zece luni petrecuți în detenție: „1 an cu Eva. Dumnezeu îți dă mereu cat poți sa duci. Și răsplătește înmiit fiecare încercare! Mulțumesc, Doamne!”, a scris Elena Udrea.
În urmă cu un an, pe 17 iulie, Elena Udrea a fost eliberată condiționat, după ce a executat trei ani și zece luni din condamnarea de șase ani primită îndosarul „Gala Bute”. La ieșirea din penitenciar, aceasta a fost așteptată de Adrian Alexandrov, care i-a adus un buchet de flori, precum și de avocata sa.
Vizibil emoționată, Elena Udrea a declarat atunci că principala sa dorință era să recupereze timpul în care a stat departe de fiica sa.
Revederea dintre Elena Udrea și fiica sa
Conform apropiaților familiei, întâlnirea cu Eva Maria a fost marcată de emoții puternice. Copila nu știa că mama sa urma să ajungă acasă, astfel că revederea a fost o surpriză.
În momentul în care Elena Udrea a intrat în locuință, fiica sa a fost copleșită de emoție. Eva Maria ar fi căzut în genunchi, după care a alergat în brațele mamei sale, momentul fiind descris drept una dintre cele mai intense clipe trăite de familie în ultimii ani.

Elena Udrea și fiica sa Eva. Sursă foto: Facebook
Elena Udrea a vorbit despre perioada petrecută în detenție
Într-un podcast realizat după eliberare, fostul ministru a relatat experiențele prin care a trecut în timpul anchetelor, proceselor și perioadelor de detenție.
„Am fost arestată de vreo patru ori. M-au arestat, mi-au dat drumul. M-au arestat, mi-au dat drumul. M-au arestat în Costa Rica, condamnată fiind, mi-au dat drumul pentru că curtea conțională a spus că am fost judecată ilegal. După care, mă rog, numai eu n-am mai fost rejudecată. Mi-au dat drumul ca să mă ia iarăși și să execut până la urmă trei ani și jumătate de închisoare. Deci, oricât am amânat momentul, oricât am tot scăpat, până la urmă a trebuit să mă duc să execut.Poate era mai ușor dacă executam în 2015 când nu era Eva, dar poate nu o mai aveam pe Eva. „Deci lucrul ăsta te-a schimbat și te-a apropiat ce mai mult de Dumnezeu?”, a întrebat-o damnian Drăghici. „Da, dar îmi pun și această întrebare. Era o experiență prin care eu trebuia să trec sau din greșeli, din greșeli am atras-o?”, a spus Elena Udrea în podacst.
Elena Udrea a declarat că anii de detenție au apropiat-o de credință. În perioada petrecută în închisoare, aceasta a reușit să citească Biblia în întregime, după mai multe încercări nereușite de-a lungul anilor.
„Eu am citit Biblia, deși o purtam cu mine cam peste tot și mai ales în perioada destul de grea din Costa Rica, în care am fost și acolo închisă și, mă rog, singură, cu copil mic. Purtam Biblia după mine permanent. Nu am reușit, în afară de psalm, nu am reușit să citesc din Biblia aceea, nimic în toți acești ani. Destui. Am citit Biblia în închisoare, mi-a luat un an de zile și două luni să o termin, dar am tăiat-o fix în noaptea de înviere, citind câte un capitol pe zi. Deci fix în noaptea de înviere am terminat de citit Biblia.
Asta nu putea să fie decât un semn. În 2024 am terminat-o și a fost o experiență, mi se face pirea de găină, unică și am continuat să o citesc și o citesc aproape zilnic și să cuget la ea, să încerc să înțeleg mai mult și de câte ori deschid Biblia și citesc în ea, sau aproape de fiecare dată, găsesc noi înțelesuri. Dumnezeu a contat enorm pentru mine în perioada aceea, pentru că singura alinare, singura nădejde, ca să nu-ți piez nădejdea, singura nădejde puternică, adevărată era Dumnezeu”, a mai spus Elena Udrea.
Ce spunea despre despărțirea de fiica sa Eva Maria
Fostul ministru a vorbit și despre perioada în care a fost separată de fiica sa. Elena Udrea a spus că suferința provocată de distanța față de copil a fost una dintre cele mai grele experiențe prin care a trecut.
„Iubirea și suferința de mamă sunt cele mai puternice sentimente pe care le poate avea o femeie. Aș fi dat tot ce am trăit eu în viață să știu că Eva nu suferă, că sunt lângă ea și că nu suferă. Atât de mare este iubirea de mamă. Este iubirea, după mine, lăsată de Dumnezeu pe pământ. Mă gândesc mereu la Fecioara Maria, la ce a trebuit să îndure ea când l-a văzut pe Iisus pe cruce. Copiii de astăzi, mulți dintre ei cresc ca într-un borcan, dintr-un laborator, nu înțeleg realitatea”, mai spune Elena Udrea.