Elena Udrea, față în față cu cel mai greu obstacol în drumul spre libertate
- Mădălina Sfrijan
- 11 iulie 2025, 16:44
Elena Udrea Sursa foto: Arhiva EVZDupă mai multe încercări de a obține eliberarea din închisoare, Elena Udrea s-ar putea confrunta cu un nou obstacol. Procurorii DNA susțin, în contestația depusă împotriva deciziei de eliberare condiționată a fostului ministru, că acesta nu a conștientizat până în prezent gravitatea faptelor comise, nu a interiorizat valorile fundamentale ale societății și nu a făcut progrese reale în ceea ce privește procesul de reeducare.
Elena Udrea, în așteptarea verdictului
Anchetatorii precizează că, deși criteriile legale pentru liberarea condiționată pot fi îndeplinite, acest fapt nu garantează automat ieșirea din închisoare. Decizia finală aparține instanței, care trebuie să evalueze temeinic dacă eliberarea este oportună și justificată în cazul de față.
Procurorii anticorupție susțin că perioada efectiv petrecută în detenție de Elena Udrea, raportată la gravitatea infracțiunilor pentru care a fost condamnată și la fracția minimă din pedeapsa de 6 ani, nu este suficientă pentru a demonstra că aceasta a conștientizat pe deplin gravitatea faptelor comise. În opinia anchetatorilor, scopul pedepsei nu a fost încă atins, potrivit documentului consultat de G4Media.
Ce ar fi trebuit să demonstreze fostul ministru
De asemenea, procurorii subliniază că liberarea condiționată nu poate fi acordată doar pe baza unui comportament regulamentar, ci presupune dovezi reale și susținute de reabilitare. Potrivit acestora, persoana condamnată trebuie să manifeste o atitudine sinceră de asumare a faptelor și de schimbare autentică, nu doar o adaptare formală la regulile din penitenciar.
„În cauză nu sunt îndeplinite condițiile referitoare la existența dovezilor temeinice de îndreptare. Astfel, dovezile temeinice de îndreptare, necesare pentru liberarea condiționată, constau în demonstrarea schimbării de comportament și a atitudinii pozitive a deținutului, reflectată prin muncă asiduă, disciplină, respectarea regulilor penitenciarului și angajamentul față de reintegrarea socială”, arată procurorii.

DNA. Sursa foto: Facebook/ Direcția Națională Anticorupție
Elena Udrea va afla decizia în curând
Procurorii DNA au contestat decizia Judecătoriei Ploiești, care a admis cererea de eliberare condiționată din penitenciar a fostei deputate. Contestația va fi analizată de Tribunalul Prahova în data de 17 iulie.
În motivarea hotărârii inițiale, Judecătoria Ploiești a reținut că Elena Udrea a oferit dovezi temeinice de îndreptare, nu a fost sancționată disciplinar, a menținut o conduită pozitivă pe toată durata detenției și a fost recompensată de 16 ori pentru comportamentul său.
În motivarea deciziei de liberare condiționată, instanța arată că Elena Udrea a păstrat permanent legătura cu familia, beneficiind de sprijin emoțional și material din partea apropiaților. Acest aspect este considerat un factor pozitiv care poate facilita reintegrarea socială după executarea pedepsei.
Detalii despre prejudiciu
Totodată, fostul ministru a participat activ la programele educaționale și psihosociale desfășurate în penitenciar și a reușit să finalizeze o parte dintre acestea. Pe parcursul detenției, Elena Udrea nu a fost sancționată disciplinar.
Instanța a luat în considerare și faptul că aceasta are în întreținere o fiică minoră, față de care are obligații legale și morale privind creșterea și educarea.
În ceea ce privește prejudiciul din dosarul în care a fost condamnată, documentele arată că o parte a fost deja achitată, iar pentru diferența rămasă au fost instituite măsuri asigurătorii, inclusiv sechestre, urmând ca recuperarea completă a sumei să se facă prin valorificarea acestor bunuri.
„În acest context, instanţa subliniază că achitarea prejudiciului nu reprezintă o condiţie imperativă pentru acordarea liberării condiţionate, conform legislaţiei incidente”, se arată în motivare.
Alte motive invocate de judecători
Din perspectiva instanței, Elena Udrea a conștientizat gravitatea faptelor comise, a asimilat valorile sociale fundamentale și a înregistrat progrese reale în procesul de reeducare.
La sfârșitul lunii mai, Tribunalul Prahova a admis contestația la executare formulată de fostul ministru și a dispus deducerea a aproximativ opt luni din pedeapsa de șase ani de închisoare primită în dosarul „Gala Bute”.
Elena Udrea se află în Penitenciarul Târgșor din iunie 2022. În acest dosar, ea este acuzată că a coordonat un sistem prin care mai multe persoane apropiate ei au primit sume de bani de la reprezentanți ai unor firme, pentru a asigura plata la timp a contractelor finanțate de Ministerul Turismului.
Conform anchetatorilor, sumele obținute au fost fie transferate direct către Elena Udrea, fie sub formă de numerar, fie prin achiziția de bunuri și servicii, fie redirecționate către Organizația București a PDL sau către fostul președinte al Federației Române de Box, Rudel Obreja.
În plus, ea este acuzată că a i-a determinat pe angajații Ministerului Turismului să își încalce atribuțiile de serviciu, în procesul de achiziție a serviciilor de publicitate pentru gala la care a participat Lucian Bute. Prejudiciul estimat în acest caz se ridică la circa 3 milioane de euro.