El este eroul zilei. A salvat 25 de elevi dintr-un autobuz în flăcări. Video
- Mihnea Talau
- 14 iulie 2021, 17:04
Șoferul unui autobuz din Italia a salvat marți dimineață 25 de elevi, după ce a observat că vehiculul pe care îl conducea a luat foc într-un tunel, la aproximativ 80 de kilometri distanţă de Milano.
El a văzut că avea o problemă și a oprit chiar înainte să fie cuprins pe flăcări. Autobuzul, transporta elevi între 14 şi 16 ani către o tabără de vară,
După explozia unui cauciuc, bărbatul i-a evacuat pe tinerii săi pasageri printr-o galerie de serviciu, înainte ca flăcările să înghită întregul vehicul.
Toți copiii au fost salvați de curajosul șofer
Autobuzul a ars complet, dar niciunul dintre copii nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Imaginile surprinse la faţa locului prezintă autobuzul ars în totalitate, înconjurat de spumă pentru stingerea incendiilor.
Cu toate acestea, câțiva copii au fost totuşi transportaţi la spital, mai mult ca o măsură de precauţie.
Şoferul este voluntar al Crucii Roşii şi îi transporta pe copii spre o tabără de vacanţă din munţii Alpi.
Un pompier a declarat că o anvelopă a autobuzului ar fi explodat, ceea ce ar fi provocat incendiul.
Preşedintele regiunii Lombardia, unde se află localitatea Lecco, Attilio Fontana, a lăudat gândirea rapidă a șoferului pentru că a oprit autobuzul și a reușit să scoată copiii din autobuz înainte ca acesta să fie „devorat de flăcări”
Oficialul a mulţumit și pompierilor pentru eforturile depuse, scrie Antena3.
Incendiu și într-un microbuz din România
Un microbuz care transporta şapte pasageri de la Iaşi la Vaslui a luat foc pe şosea. Evenimentul a avut loc la sfârșitul lunii aprilie. Focul a fost sesizat chiar de pasageri. Aceștia l-au atenţionat pe şofer că iese fum din bordul maşinii. După ce vehiculul a oprit, ocupanții s-au îndepărtat de locul incidentului.
Microbuzul nu avea extinctor, așa că oamenii, scăpați la limită dintr-o posibilă tragedie, au început să facă semne disperate șoferilor care tranzitau zona, în speranța că aceștia îi vor ajuta să stingă incendiul.
În cele din urmă, la fața locului au sosit pompierii, care au reușit să stingă focul, însă microbuzul s-a făcut scrum.
Conform martorilor, nu au existat victime