Einstein UIMEȘTE lumea și după MOARTEA sa. Ce ANUNȚ a făcut AGENȚIA SPAȚIALĂ franceză

Einstein UIMEȘTE lumea și după MOARTEA sa. Ce ANUNȚ a făcut  AGENȚIA SPAȚIALĂ franceză

Teoria relativității generale a lui Albert Einstein a fost confirmată, cu ajutorul tehnologiei din prezent, în totalitate.

Micul satelit Microscope a fost lansat în spațiu și astfel a confirmat teoria relativităţii generale a lui Albert Einstein.

"Cu o precizie fără precedent", a anunţat luni agenţia spaţială franceză CNES, cu prilejul prezentării primelor rezultate ale acestei misiuni încă în curs, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Microsatelitul francez a fost lansat în spaţiu în aprilie 2016 pentru a încerca să descopere o breşă în teoria elaborată în urmă cu un secol de celebrul fizician. Până acum însă nu a reuşit s-o găsească, potrivit France Presse.

Aflat la o distanţă de 710 km de Terra, Microscope are misiunea de a testa în vid şi în spaţiu universalitatea căderii libere, având drept obiectiv atingerea unei precizii de 100 de ori mai mare decât pe Terra.

Savantul toscan Galileo este acela care a elaborat la începutul secolului al XVII-lea teoria că toate corpurile, indiferent de masă sau compoziţie, cad în acelaşi mod în gravitaţia terestră în condiţiile unei frecări cu aerul neglijabile.

Universalitatea căderii libere poate fi percepută ca însemnând o "echivalenţă" între forţa gravitaţională şi "forţele de inerţie" care apar când, de exemplu, are loc o mişcare de acceleraţie.

Albert Einstein a făcut din principiul echivalenţei între gravitaţie şi acceleraţie stâlpul teoriei sale a relativităţii generale.

Pe Terra, principiul echivalenţei a fost verificat cu un grad de precizie relativă de până la a 13-a zecimală.

Obiectivul misiunii Microscope, care ar urma să dureze până la sfârşitul lui 2018, este de a ajunge la un grad de precizie de până la a 15-a zecimală.

Luni, cercetătorii au publicat în revista Physical Review Letters primele rezultate bazate pe analiza a 10% din datele deja adunate de satelit, ale cărui instrumente au reuşit să atingă o precizie de până la a 14-a zecimală.

"În termeni de precizie, ne descurcăm deja de zece ori mai bine decât cele mai bune experienţe de pe Terra care au testat principiul echivalenţei", a declarat pentru AFP Pierre-Yves Guidotti, responsabil pentru proiectul de exploatare a Microscope la CNES.

"Este o veste bună în sensul că asta spune că teoria lui Einstein este încă şi mai adevărată decât se credea", a declarat pentru AFP fizicianul Thibault Damour, coautor al studiului. "Însă pentru teoreticienii fizicii ar fi fost şi mai excitant dacă s-a fi descoperit ceva nou", a adăugat el.

Ne puteți urmări și pe Google News