Educatorul bătăuș de la școala specială de surzi a fost dat afară

Educatorul bătăuș de la școala specială de surzi a fost dat afară

După aproape trei săptămâni de anchetă internă, comisia de disciplină din cadrul Școlii Speciale pentru Deficienți de Auz, din Cluj Napoca, a dat verdictul.

Comisia de disciplină a propus ca în cazul pedagogului Gati Eniko, acuzat că a lovit cu pumnii o fetiță de 13 ani, să îi fie desfăcut contractul de muncă, din motive disciplinare. Comisia de anchetă dispusă de Inspectoratul Școlar Cluj l-a găsit pe pedagogul Gati Eniko, vinovat pentru comportament violent față de un minor aflat în grija Statului Român. ”Referitor la incidentul petrecut la Liceul Tehnologic Special pentru Deficienţi de Auz Cluj-Napoca, în data de 10 iunie 2018, pot să vă spun că raportul întocmit de către comisia de cercetare disciplinară a fost adus la cunoştinţa Consiliului de Administraţie al unităţii de învăţământ. Consiliul de Administraţie al şcolii s-a întrunit în data de 26 iunie 2018, a analizat raportul întocmit de către Comisia de cercetare disciplinară şi, în conformitate cu prevederile articolului 280 din Legea Educaţiei Naţionale, s-a decis sancţionarea doamnei supraveghetor de noapte Gati Eniko Erzebet cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă", a declarat Amalia Gurzău, de la Inspectoratul Școlar Cluj.

Incidentul din data de 10 iunie 2018, a fost filmat de un alt elev, iar ulterior filmul a ajuns pe facebook. Pe respectivul film se poate observa cum pedagogul ține eleva de dupa gât, iar cu mâna dreaptă o lovește cu pumnul în față.,

Ulterior, Gati Eniko s-ar fi apărat și a spus că a fost provocată și lovită de eleva de 13 ani, care are probleme de comportament. De asemenea, cei din conducerea școlii au precizat că eleva se bătea cu un alt copil și a fost nevoie de intervenția pedagogului pentru a-i despărți. La audierile de la comisia de anchetă, acest aspect nu s-a probat. Ceilalți elevi audiați au precizat că eleva stătea pe o canapea și că pedagogul i-ar fi spus să plece în camera ei, pe un ton răstit. De aici ar fi pornit bătaia în urma căreia și Gati Eniko a încasat-o destul de bine, necesitând un număr de zile de îngrijiri medico legale.

Ne puteți urmări și pe Google News