Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > EDITORIALUL EVZ: România care nu l-ar fi ales pe Băsescu
EDITORIALUL EVZ: România care nu l-ar fi ales pe Băsescu

EDITORIALUL EVZ: România care nu l-ar fi ales pe Băsescu

Când acuză tarele unei societăţi descompuse de ignoranţa politicienilor, domnul Băsescu e ipocrit şi neputincios. Ipocrit pentru că propria carieră politică a fost construită pe perpetuarea moralei dezastruoase care a fondat postcomunismul românesc.

Neputincios pentru că e foarte posibil ca, la capătul celor zece ani prezidenţiali, bilanţul lui Traian Băsescu să se scrie sub semnul nereuşitei de a fi mişcat măcar un centimetru din România. Întrebarea e dacă preşedintele şi-a propus vreodată asta sau doar croşetează stilistic în marginea unor năravuri româneşti ştiute şi clasate ca atare cel puţin de la Caragiale încoace.
"Cum poţi să faci un stat social dacă economia şi, scuzaţi-mă că o spun, chiar poporul are performanţe limitate? Când vom învăţa să nu mai lăsăm trei milioane de hectare nemuncite? Că nu vin miniştrii să are pământul, nici să-l cultive. Când vom învăţa că, decât să stau la cârciuma satului, mai bine bag plugul în hectarul şi jumătate din spatele casei? Trebuie să ne hotărâm să fim performanţi!"
Rostind frazele de mai sus, domnul Băsescu are dreptate. Mă întreb însă câţi dintre votanţii Domniei Sale l-au ales pentru capacitatea de a spune, fie şi prea târziu, adevăruri dureroase. Cel mai adesea, domnul Băsescu şi-a mobilizat suporterii apelând nu la parabola cârciumii rurale care duhneşte a alcool ieftin, a jeg şi nepăsare. Ci la tot felul de pericole imaginare, livrate pe post de epifanii cu promisiunea că, odată urcat pe dealul Cotrocenilor, va coborî curând şi cu tablele legii.

Preşedinte al României de aproape tot atâţia ani câţi sunt necesari pentru a deprinde tainele elementare ale bunului-simţ, domnul Băsescu n-a fost ales niciodată pentru că ar fi avut dreptate. În parte, deoarece nu a început să joace decât târziu pe cartea criticării defectelor sociale româneşti. În parte, pentru că românilor nu prea le place adevărul despre ei înşişi. Prea ocupaţi să-şi construiască portrete de eroi acoperiţi de gloria trecutului şi emoţionaţi de laurii viitorului, uită adesea de un prezent nu tocmai măgulitor. Şi, nu în ultimă instanţă, în parte pentru că domnul Băsescu n-ar fi fost ales niciodată de poporul imaginar pe care acum îl livrează pe post de exemplu. În cazul în care cele trei milioane de hectare nemuncite ar fi fost lucrate, iar cârciuma satului n-ar mai fi fost plină de dimineaţă până seara, numele preşedintelui României nu ar fi fost Traian Băsescu (singurul care pare să se îndoiască de acest adevăr elementar).

Cea mai mare greşeală pe care o face domnul Băsescu este să creadă că rolul Domniei Sale este acela de a avea dreptate. Deşi solicită respect pentru instituţia pe care o reprezintă, Traian Băsescu este primul român dispus să ignore raţiunea funcţiei prezidenţiale. Nici şeful statului, nici parlamentarii, nici primarii sau consilierii locali nu sunt aleşi pentru a face inventarul calităţilor şi defectelor votanţilor. Rolul lor e ceva mai lumesc şi se plasează în zona furnizării soluţiilor politice. De sănătatea moralei publice şi a fibrei sociale se ocupă alţii. Traian Băsescu ar trebui să se asigure, în limita posibilităţilor sale, că sistemul de putere pe care îl girează e fecund pentru performanţa mult dorită. Astăzi, nu este. Iar una dintre sursele acestui eşec poate fi găsită chiar la Palatul Cotroceni.
Dacă înclinaţia spre cârciumă ar ţine de o genă a poporului român, aşa cum a insinuat ieri şi domnul Valeriu Tabără, ministrul organismelor modificate genetic, atunci milioanele de concetăţeni care au trimis miliarde de euro din Spania şi Italia s-ar fi întors rapid acasă pentru a îngroşa rândurile celor care fac coadă la birt. Nu s-a întâmplat însă aşa. Din contră, domnul Băsescu a avut un prim mandat lipsit de bătăi de cap din punct de vedere economic tocmai pentru că neperformanţii de aici s-au transformat în performanţii de afară. Ori li s-a extirpat la graniţă glanda nefastă, ori sistemul numit România e, de fapt, cauza lehamitei generalizate.
Iar după toate datele, cu România se ocupă, în primul rând, domnul Băsescu şi partenerii săi din 2004 încoace. Poate că muncesc 16 ore pe zi, nu 8, se feresc de cârciumi şi mai dau din când în când şi cu săpăliga în grădiniţele de flori din curţile caselor. Efectul e însă acelaşi: performanţe limitate. Dacă tot îi place să facă exegeza cauzelor care ne-au adus aici, poate că preşedintele n-ar trebui să înceapă de la lipsa de eficienţă a agriculturii de subzistenţă, ci de la efectele dezastruoase ale unei politici făcute de sub-calificaţi. Primul rând al reflecţiei ar putea fi acesta: în România, drumul de la cârciumă la palat e umplut de o ţară care nu există.