Mircea Marian: "Oana Zăvoranu (PRM) va reprezenta imaginea viitorului parlament mai bine decât Săftoiu, Voinescu sau Avramescu".
Sunt destul de convins că, dacă PRM trece de bariera celor cinci procente, Oana Zăvoranu va reprezenta viitorul parlament mult mai bine decât Adriana Săftoiu, Sever Voinescu sau Cătălin Avramescu.
Ceea ce nu realizează toţi aceşti fini analişti politici este că legislativul s-a transformat într-o fundătură. Alegerile uninominale - să acceptăm, de complezenţă, acest termen - vor înrăutăţi situaţia, pentru că presa îi va mediatiza, aproape în exclusivitate, pe maneliştii, starletele şi fotbaliştii care vor candida şi, eventual, vor fi şi aleşi. Momentul adevărului va fi în ziua în care îşi va începe activitatea viitorul parlament şi toate camerele de luat vederi se vor concentra asupra „Queridei“, ignorând personaje precum Săftoiu, Avramescu şi Voinescu.
Faptul că media aleargă după senzaţional şi după audienţă este, după părerea mea, un lucru firesc. Vinovaţi pentru faptul că deputaţii şi senatorii sunt printre cele mai antipatizate personaje din România sunt politicienii care au transformat parlamentul într-o anexă a executivului şi într-o maşină de vot. Faptul că legislativul a ajuns şi scut pentru demnitarii suspectaţi de corupţie nu a fost decât nuca din vârful colivei.
Ce îi împiedică pe deputaţi şi pe senatori să trezească la viaţă instituţia pe care o reprezintă? Să organizeze, de exemplu, după modelul englez, sesiuni periodice de interpelări la adresa primului-ministru. Sau, de fiecare dată când apare o situaţie de criză, să-i cheme pe miniştrii responsabili la audieri în comisii ori, eventual, în plen. PNL a promis, în 2005, că premierul Tăriceanu se va prezenta periodic în faţa parlamentului, dar, după primii doi ani de mandat, a uitat de acest angajament. Problema este că majoritatea parlamentarilor - din opoziţie sau de la putere - acţionează, de fapt, ca nişte lobbyşti.
Este un adevărat spectacol să urmăreşti liota de deputaţi şi senatori care se agaţă de câte un ministru atunci când acesta se deranjează să apară prin Palatul Parlamentului. Cu umilinţa cerşetorului care-ţi cere bani de spital, toţi se înghesuie să-i susure în ureche: „Vă rog... nu aţi putea să ne ajutaţi...“. În aceste condiţii, mai nici unul dintre ei nu riscă să fie dur cu guvernul - cel care controlează resursele bugetare. Nu-mi dau seama de ce s-ar schimba, după alegerile din 2008, acest mecanism. Împărţirea colegiilor a fost făcută astfel încât nici un personaj politic important să nu aibă emoţii. Poate credeţi că dacă în viitorul legislativ, printre cei circa 460 de aleşi se vor rătăci doi, trei intelectuali, aceştia vor revoluţiona lumea politică? Iar dacă aceşti oameni vor reuşi până la urmă să tulbure liniştea, nu va veni Partidul peste ei, pentru a-i readuce la ordine?
De aceea, eu cred că Oana Zăvoranu merită un fotoliu de deputat sau de senator. Pentru că, în lipsă de altceva, avem măcar dreptul ca parlamentul să ne ofere un pic de spectacol şi de telenovelă. P.S.: Regret că, în locul fotografiei mele, nu pot ilustra acest articol cu o imagine a Oanei Zăvoranu şi, eventual, cu o piesă de pe albumul ei, intitulat „Mai bună ca niciodată“.
Recomandările noastre
