Până la arestarea preventivă a baronului pesedist Nicolescu, un virtual deţinut politic al regimului de tristă contemporaneitate Băsescu, mi-am imaginat că dacă scuturi arborele genealogic al partidului condus de Victor Ponta dai peste uscăturile emanate postdecembrist.
Cele care, ratând o lovitură de stat şi trezindu-se că trebuie să conducă o nescontată Revoluţie, au conceput apoi un stat corupt şi sălbatic. Şi au compromis, pe rând, pluripartidismul, privatizarea, împroprietărirea, tranziţia, tot.
A fost suficient ca pichetarii zilelor noastre să se suie într-un autobuz electoral pentru a-şi clama la Piteşti sprijinul pentru "Vecinul" Nicolescu - deşi nici măcar baronul de Argeş n-are suficiente proprietăţi, precum fratele pesedist Negoiţă, care e mai tare, fiind vecin cu el însuşi - ca să înţeleg că m-am înşelat: "nepoţii" lui Iliescu nu se revendică de la formaţiunea care a triumfat în Duminica Orbului din 1990. Ci chiar de la Partidul Comunist de pe timpurile menţionate în nemuritoarele versuri: "Privesc din Doftana prin gratii de fier/Departe, în zare, un petic de cer".
Recuperarea ideologică a fost puţin remarcată, în pofida faptului că e "foarte excelentă". Îi aparţine, adică, lui Marian Vanghelie. Doar e cel mai charismatic pesedist. Aşa avea să constate Ciutacu, unul dintre intelectualii lui Gâdea, cu un licăr de inteligenţă în priviri ţinând până la primul clipit. Se făcea că abia începuse săptămâna, iar în direct la moguliziuni se transmitea un tărăboi desprins parcă din pana proletcultistului: "Vuiau munţii de mânie/Vuia peştera pustie/Vuia codrul cu izvorul/Şi vuia, vuia poporul". Pesedeii se autopichetau, fiind avertizaţi că pedeliciul Mircea Andrei era pregătit să intervină cu nişte oameni în stare de ebrietate (logic, cum să ţii treaz cu portocaliii?!).
În faţa câtorva pâlcuri de cetăţeni zbierând "Nicolescu liber!" - mult mai puţini decât cei care scandaseră la Mioveni, inspiraţi de revista domnului Vadim, "Tovarăşe Ceauşescu/Fă-i chemare lui Băsescu!" - Vanghelie a scăpat porumbelul: "Avem nevoie de un stat de drept, nu de statul poliţienesc al lui Traian Băsescu. Trebuie să ieşim pentru fiecare membru, nu să lăsăm să ne ia pe fiecare, câte unul-câte unul, cum ne-au luat în ’40".
Aşadar, cei pe care-i saltă azi un stat poliţienesc sunt urmaşii ilegaliştilor Gheorghiu-Dej, Ceauşescu, Bodnăraş, Chişinevschi şi Moghioroş, ajunşi în beciurile Siguranţei. Printr-un simplu arc peste timp, Vanghelie ne lămureşte în privinţa colegilor săi de partid umflaţi la ordinul lui Băsescu: Nicolescu azi sau Voicu ieri au soarta celor ce făceau pe clandestinii, fiind răsplătiţi ulterior cu frumoase evocări cinematografice, până când erau transferaţi la Doftana şi Malmaison!
E limpede, dictatorul timpurilor noastre îi va aresta pe toţi. Ceea ce îi face pe unii ilegalişti de azi, cum ar fi Adrian Năstase, să ezite la chemarea partidului de a-şi ţine şedinţele lângă DNA, de teamă să nu-l poftească înăuntru, la o cafeluţă, oamenii lui Lukaşenko de la Cotroceni. Bată-i să-i bată norocul de apărători dezinteresaţi ai unei justiţii care nici măcar n-a apucat să soluţioneze definitiv "cazul Nicolescu"! Să fi uitat că pichetarea aduce ghinion (ultima dată, când au strâns rândurile în jurul vajnicului pesedist Bivolaru, colegul lor a avut timp berechet să demonstreze că e un deţinut model) de s-au repezit la beregata magistraţilor?! Sau pur şi simplu vor să dea un mesaj de încredere şi unitate propriului partid, conform agerei analize a unui băiat de la Antena 3 care face flotări în timp ce tăifăsuiesc Pleşu şi Liiceanu?
Poate că e dedicat prea mult spaţiu enormităţii gândite de Vanghelie - până la urmă, cugetarea primarului nu ajunge nici la genunchiul deputatului Bogdan Niculescu Duvăz, care a opinat că din pricina inculpării "vecinului tuturor" Nicolescu "asistăm la o reluare, în alţi termeni, a experimentului Piteşti"!? Dar asemenea gogomănii rostite în spaţiul public de reprezentanţii unui partid rău-famat le dau tot atâtea motive unora să-i răspundă lui Mircea Geoană, după ce acesta se sufocă de indignare la "Sinteza zilei", cerşind tardive regrete: nu, n-am greşit cu Băsescu.
Recomandările noastre
