Horia Ghibuţiu: „Ritmul vieţii, stresul, insecuritatea economică, scandalurile provocate de clasa politică, grozăviile de la televizor ne-au făcut fragili“.
O necesară evadare din tragicomicul României de ieri sau de mâine: evenimentul cultural al zilei de alaltăieri şi al începutului de an - concertul susţinut la Bucureşti de Gordon Matthew Thomas Sumner, zis şi Sting. La 58 de ani, frumos ca un rege din poveşti, cântăreţul englez dă bună seara publicului în limba română, după care deapănă - recitând, cântând şi acompaniindu-se de lăută - povestea muzicală a unui neuitat compozitor şi interpret din epoca elisabetană, John Dowland. Acest artist, explică Sting cu o voce egală, n-ar fi putut deveni titularul de lăută de la curtea Elisabetei I după decesul celui mai de seamă lutist, deoarece Dowland era catolic, iar Regina Virgină - protestantă.
Apoi, Sting îi complimentează pe spectatorii care au umplut Sala Palatului până la refuz, menţionând că instrumentele ale căror coarde le ciupeşte alături de maestrul şi prietenul bosniac Karamazov sunt făcute de un român din New Jersey. Deplânge condiţia artistului medieval, ce îşi putea câştiga existenţa doar cântând pentru cei bogaţi, cu o ironie de care nu scapă nici măcar barba care îi ascunde chipul. Nu în ultimul rând, tot cu un umor tipic englezesc, mulţumeşte publicului pentru amabilitatea şi răbdarea de a fi ascultat piesele interpretate de solist, instrumentist şi cor.
Poate veţi găsi comparaţia derizorie, dar concertul a stârnit reacţii la fel de vii precum ping-pongul de ieri din parlament, provocat de nominalizarea lui Gabriel Oprea la Comisia pentru controlul activităţii SRI. Cineva care se plângea de scurtimea recitalului a observat şi că, pe un scaun, lângă paharul cu apă al lui Sting, se afla o hârtie pe care scria mare „Bucharest“, chipurile, să nu încurce englezul locul unde a poposit. În timp ce cobora pe scări alături de scriitorul Ioan T. Morar, Mircea Mihăieş, om de litere şi senator EVZ, opina că nu s-ar cuveni ca un fost profesor de engleză ca Sting, să confunde secolul al XVI-lea cu secolul al XVII-lea.
Aşezat lângă muzicianul Berti Barbera, „cârcotaşul“ Şerban Huidu părea că l-a uitat pe Sting de cum s-a ridicat de pe scaun, gândul zburându-i la concertul pe care AC/DC îl va susţine pe 23 mai la Atena, dacă noi tot nu ne-am învrednicit să-i găzduim pe australieni. Radu Naum se mira de ovaţiile pe care celebrul muzician englez le-a primit doar când a răsfăţat publicul cu vechile sale hituri, în partea a doua a concertului la lăută, comentatorul şi analistul sportiv fiind de-a dreptul bucuros că acordurile din epoca elisabetană n-au plăcut tuturor. Dacă un om al veacului său, precum Sting, îşi dedică timpul perioadei elisabetane, permiteţi-i şi unui ziar de referinţă să se mai abată, din când în când, de la reflectarea actualităţii socio-politice. Fiindcă, înainte de toate, un eveniment muzical de ţinuta celui prezentat marţi seara la Sala Palatului ne-a arătat actualitatea versului lui Sting - „cât de fragili suntem“. Ritmul vieţii, stresul, insecuritatea economică, scandalurile provocate de clasa politică, grozăviile de la televizor ne-au făcut fragili. O mică evadare din acest mediu, prin intermediul unui act cultural de calitate, devine, astfel, salutară.
