Opinii EVZ
Între Eden și Armaghedon: Biserica Autocefală Ucraineană, liberă de Moscova, Editorial Pulsul Planetei
La 11 octombrie, după o reuniune a Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolelui, ceea ce trebuia să se întâmple, s-a întâmplat: într-o complicate succesiune de acțiuni administrativă, care e încă în curs de derulare până la dobândirea tomosului de autocefalie, Biserica Autocefală Ucraineană se rupe canonic și administrativ de Moscova, dobândindu-și independența, la mai bine de 27 de ani de la restabilirea independenței de stat a Ucrainei.
Acțiunea a lansat un strigăt de victorie la Kiev, de la nivelul administrației Bisericii ortodoxe ucrainene Patriarhatul Kiev (apărut în 1991, la independență, luptând pentru autocefalie, condusă de Patriarhul Filaret) și a autorităților ucrainene, dar și un strigăt de mânie la nivelul conducerii Bisericii Ortodoxe Ruse și a Kremlinului, acolo unde Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin a anunțat că Rusia are un nou motiv de ingerință în afacerile interne ale Ucrainei, apărarea credincioșilor aparținând Patriarhiei Moscovei.
Moscova a amenințat cu schisma totală, cu ruperea legăturilor ecleziastice și euharistice cu Patriarhia Ecumenică, și a anunțat război total în Ucraina, acolo unde preoții și credincioșii săi se vor opune cedării proprietăților de bunăvoie. Moscova polarizează ortodoxia, astfel că nu numai ortodoxia ucraineană, ci întreaga Ortodoxie este pusă azi sub presiune și amenințată cu o ruptură egală cu cea din 1054, după spusele Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Ruse, care se reunește luni la Minsk în Sfântul Sinod pentru a lua măsuri.
Dar ce spune, de fapt, decizia Sinodului Patriarhiei Ecumenice? Că aceasta merge înainte cu acordarea autocefaliei Bisericii din Ucraina, că acceptă cererile Patriarhului de Ucraina, Filaret Denisenko, și al mitropolitului Macarie Maletych, al Mitropoliei ucrainene scindate din Biserica Ortodoxă Rusă, reinstalându-i drept preoți canonici și recunoscându-le pozițiile ierarhice, pentru că nu sunt schismatici pe motive dogmatice ci doar administrative. Mai important, revocă Scrisoarea sinodală din 1686, acum 332 de ani, care permitea Patriarhului Moscovei să ia sub ascultare Mitropolia Kievului. În plus face apel la cele două părți ca să evite preluarea în proprietate cu forța a bisericilor și mănăstirilor sau altor proprietăți.
Nu-i vorba, și Patriarhul Bisericii Ucrainene a avut o abordare cel puțin constructivă, urmare a presiunilor și discuțiilor de la Istanbul a Patriarhului rus Chiril cu Patriarhul Ecumenic Bartolomeu. Acesta a anunțat că urmează fuziunea și unificarea tuturor bisericilor ucrainene, în primul rând cea pe care o conduce, Patriarhatul Kiev cu Mitropolia Kievului a lui Macarie, dar și cu parohiile și arhiereii ce țin de Patriarhia Moscovei și doresc să se alăture Bisericii ortodoxe ucrainene autocefale unite. Mai mult, toți arhiepiscopii tuturor acestor biserici vor participa la alegerea viitorului patriarh al Bisericii Ortodoxe ucrainene Autocefale. Acesta afirmă că procesul de unificare va continua și după acest moment, cu parohiile și arhieriile ce se vor adăuga ulterior, toate din Mitropolia Kievului și a întregii Ucraine, sub ascultarea Bisericii Ortodoxe Ruse. Mai mult, parohiile care nu-și doresc, vor putea funcționa mai departe sub Patriarhia Moscovei, se arată în susținerile lui Filaret după anunțul făcut de Sfântul Sinod al Patriarhiei Constantinopolelui.
Începe o perioadă tulbure pentru situația din Ucraina, chiar înaintea perioadei electorale pentru Președinția Ucrainei, din martie 2019. România a trecut prin disputele dintre BOR și grecocatolicii din Transilvania în bătăliile interminabile pentru proprietăți. În cazul Ucrainei, reunificare nu va fi ușoară, iar Rusia are instrumente noi pentru a se infiltra și implica în independența administrative a bisericii ucrainene. Nu-i mai puțin adevărat că alte biserici minoritare ar putea intra sub presiune, în egală măsură, inclusive credincioșii ortodocși români din Ucraina.
Dar provocarea cea mai mare e cea a schismei pe care o pregătește Moscova: potrivit tuturor semnalelor, Moscova dorește să se afirme ca biserica ruptă de Constantinopole, iar Patriarhului Ecumenic să-i contrapună un ale Primus inter pares, Chiril al Moscovei, capacitând un număr de biserici ortodoxe autocefale surori care să i se alăture și să respingă autoritatea Constantinopolelui și actualului Patriarh Ecumenic. Deci o ruptură în ortodoxie între cea ce ține de Constantinopole și cea care va asculta de Moscova. Visul celei de a Treia Rome a Moscovei poate fi ideea care să dubleze hegemonia sa politică și dorința de restabilire a controlului în tot spațiul post-sovietic.
Este greu de prognozat astăzi cum se vor pronunța bisericile ortodoxe surori, inclusive Biserica Ortodoxă Română, față de această perspectivă. Sunt două nivele, primul, acela de a recunoaște actul Patriarhiei Ecumenice și, deci noua Biserică Ortodoxă Ucraineană autocefală, când va fi emis tomosul, cu biserici ce se vor pronunța, posibil, pro și contra, din rațiuni administrative sau politice – vezi Biserica Ortodoxă georgiană, cea armenească, cea sârbă, cea siriană, de ce nu, poate chiar cea bulgară. Alta e schisma în ortodoxie și schimbarea tradiției spre o formula de Patriarh Ecumenic sau echivalent la Moscova și reorientarea apartenenței la noul conclave orthodox apărut în Rusia. Un adevărat tangaj al ortodoxiei între Eden și Armaghedon.
Recomandările noastre
