Economia României din prima jumătate a anului 2014, în cifre

Economia României din prima jumătate a anului 2014, în cifre

Scăderea cu un procent a economiei României în al doilea trimestru din 2014 a fost principalul subiect de dezbatere al zilei.

Economica.net a publicat un articol în care prezintă și ceilalți indicatori din economie, mulți dintre ei înregistrând o ușoară evoluție pozitivă.

In semestrul I 2014, Produsul intern brut a crescut, comparativ cu semestrul I 2013, cu 2,4%, pe seria brută şi cu 2,6% pe seria ajustată sezonier. Însă dinamica creşterii a încetinit mult în al doilea trimestru, când s-a înregistrat o scădere de 1% faţă de primul trimestru din 2014 (care la rândul său a scăzut cu 0,2% faţă de trimestrul IV 2013). Veniturile statului au crescut cu doar 2,9% faţă de anul trecut. Pe de altă parte, cheltuielile statului au scăzut faţă de anul trecut cu 0,3%. Această scădere a fost posibilă în urma unor reduceri drastice mai ales pe capitolul de investiţii. Cele mai mari scaderi s-au înregistrat la capitolul „Cheltuieli aferente programelor cu finanţare rambursabilă (-46,2%) şi la Cheltuieli de capital (-32,8%). Practic, o blocare a investiţiilor statului, fenomen ce poate fi privit drept unul pozitiv.

Producţia Industrială a crescut cu 9,1% în primul semestru din 2014 comparativ cu prima jumătate a anului trecut, iar creşterea ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a fost de 10,4%.

Ne puteți urmări și pe Google News

Datoria publică

Ultima cifră privind datoria publică, înregistrată la nivelul lunii mai, arată o scădere a acestui indicator, la 38.7% din PIB, faţă de 39,5% în aprilie.

Înmatriculări firme. Acest indicator a avut o dinamică pronunţat negativă. Faţă de primul semestru al anului trecut înmatriculările de firme au scăzut cu nu mai puţin de 23,64%.

Comerţul exterior

Comparativ cu semestrul I 2013, exporturile au crescut cu 9,5% la valori exprimate în lei (7,6% la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 9,9% la valori exprimate în lei (8,0% la valori exprimate în euro). Deficitul comercial FOB-CIF în semestrul I 2014 a fost de 12619,8 milioane lei (2833,5 milioane euro), mai mare cu 1488,3 milioane lei (298,8 milioane euro) decât cel înregistrat în semestrul I 2013.

Şomajul

În luna iunie 2014, rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost estimată la 7,1%, aflându-se în scădere cu 0,2 puncte procentuale faţă de luna anterioară şi cu 0,3 puncte procentuale faţă de nivelul înregistrat în luna iunie 2013.

Salarii

Comparativ cu luna iunie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 5,0%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 104,3%.

Construcţii

În semestrul I 2014, s-au eliberat 17749 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 2,0% faţă de semestrul I 2013.

Consum

Faţă de luna mai corespunzătoare a anului precedent, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut atât ca serie brută cu 9,2% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 10,1%.

Preţuri

Asistăm la cea mai redusă inflaţie de după 1989. Indicele preţurilor de consum (IPC) în luna iulie 2014 faţă de iulie 2013 a fost de 0,95%.

Investiţiile nete realizate în economia naţională au scăzut în trimestrul I 2014, faţă de trimestrul I 2013, cu 7,4% (ultimele date disponibile). Totodată, investițiile străine directe au scăzut cu 10%.