Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au primit, astăzi, rezultatele primelor determinări genetice efectuate în cauza Gura Șuții, privind uciderea minorei de 11 ani. Acestea indică faptul că “probele biologice prelevate cu ocazia cercetărilor la fața locului aparțin persoanei de cetățenie olandeză suspectată de săvârșirea infracțiunilorde lipsire de libertate în mod ilegal, agresiune sexuală și omor calificat”.

 

Totodată, prin intermediul INTERPOL (organizația internațională de cooperare polițienească) a fost confirmat decesul suspectului, anunță Parchetul General. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale a olandezului despre care s-a aflat că, din 2016, a venit în fiecare an în România. Este posibil ca cetățeanul olandez să fi făcut încă cel puțin o victimă, imagini cu el fiind surprinse la Iași, în urmă cu trei ani, fiind suspectat că ar fi agresat o minoră de 8 ani. Cazul a rămas nerezolvat.

 

De altfel, Parchetul General informează, tot astăzi, că dosarul penal privind lipsirea de libertate și agresarea sexuală a unei minore în vârstă de 8 ani, fapte petrecute la data de 15.06.2016, în județul Iași, a fost preluat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în cadrul activităților desfășurate pentru documentarea întregii activități infracționale a cetățeanului olandez, suspect în cauza Gura Șuții. Totodată, procurorii din cadrul Serviciului de Îndrumare și Control vor verifica modul de derulare a urmăririi penale în cauza transmisă.