E bună și câte o palmă rusească

E bună și câte o palmă rusească

Rușii nu stau la discuții în afaceri. În 2013, Mechel a vândut patru combinate pe 52 de euro, ca să nu le închidă în nume propriu și să aibă pierderi pe bursă. Afacerea scârțâia de câțiva ani.

Ieri am aflat că Rafo se va vinde la fier vechi, după ce nu a mai produs combustibili din 2012. 

S-a vorbit despre închiderea rafinăriei Lukoil. Compania ar putea muta producția în Bulgaria, la Burgas. Dacă se va întâmpla, cred că vom afla tot din presa străină sau un comunicat bursier, fără niciun semn prealabil de la acționariat. 

Rușii nu cer autostrăzi, nu stau mult la negocieri cu autoritățile, nu se complac în discuții lungi cu sindicatele, nu se plâng că li se cer salarii mai mari sau că nu au primit ajutoare de stat, nu-și fac probleme că s-au angajat la investiții pe care nu le-au dus la capăt. Nu fac nimic din ceea ce ar cere buna creștere și cei șapte ani de-acasă unui investitor european. Pur și simplu închid și pleacă. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Cred ca României îi e mai utilă o lecție rusească decât despărțirea îndelung negociată de un investitor european, în care autoritățile uită au timp să își construiască argumente că au făcut tot ce era posibil dar, pur și simplu, nu mai era cale de întors. 

Dar palma rusească nu le lasă un astfel de răgaz și le arată că investiția pe cât de repede a venit, așa și pleacă. Câteodată nu dispare cu totul, ci în altă parte, și chiar dacă unele industrii dispar din Europa și se mută în Asia, alte tipuri de investiții apar. Romania ce face ca să puna ceva în loc și să fie pe harta lor?