DUREREA ASCUNSĂ a unei MARI VEDETE de la noi. „Am SUFERIT ca un câine. Doi ani NU AM FOST OM”

DUREREA ASCUNSĂ a unei MARI VEDETE de la noi. „Am SUFERIT ca un câine. Doi ani NU AM FOST OM”

Regizorul Cristi Puiu este unul dintre cei mai cunoscuți oameni ai filmului contemporani. Puțini știu, însă, că ultima perioadă a fost una extraordinar de grea pentru marea personalitate, care a trecut prin cel mai dur test de până acum.

Regizorul Cristi Puiu a declarat vineri, la lansarea pe blu-ray a filmului „Aurora”, în care a jucat şi rolul principal, că, dacă nu ar fi interpretat protagonistul, ar fi regretat, deşi a mărturisit că misiunea a fost mai grea decât şi-a imaginat.

 

„Suferinţa a fost autentică şi am suferit ca un câine (...) Nu am crezut că va fi atât de greu. Doi ani nu am fost om”, a mărturisit Puiu, la TIFF Lounge, unde a fost lansat filmul său, în acest format. Lansarea a avut loc în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania "TIFF", care se încheie duminică.

Puiu a vorbit despre misiunea sa în acest film, în premieră pentru el, de a fi şi regizor şi actor principal. „E foarte complicat să te afli şi de o parte şi de alta a aparatului de filmat, dar, dacă aş fi murit fără să fac asta, aş fi regretat, în Paradis sau în Infern, unde am ajunge”, a adăugat Puiu.

Legat de alegerea sa, de a juca el rolul lui Viorel, un bărbat cu probleme în familie, care ajunge să ucidă, Puiu a spus, cu umor, că a decis să interpreteze el personajul „din narcisism şi din megalomanie”.

Cineastul a detaliat că s-a hotărât după ce a văzut la casting 60 de actori, încurajat de actriţa Clara Vodă, care le dădea replica acestora, la probe.

„Cumva, toţi s-au supărat. Dar e un singur rol. Adică, ai 60 de actori care se supără deodată toţi pe tine că joci tu când ar fi putut juca el. Care el, din ăştia 60? Cam fiecare s-a simţit deposedat de un posibil rol. Oricum, unul aş fi luat, deşi am văzut 60 de oameni”, a mărturisit Puiu.

El a adăugat că şi actriţa Luminiţa Gheorghiu a fost de acord cu el, când a văzut filmul. Ea i-a spus, a povestit Puiu, „N-ai fi putut să explici ce ai obţinut aici. Cum să pui în cuvinte asta?”

„Eu n-aş putea să fiu actor decât dacă aş face un singur rol, două, maxim trei, pentru că m-ar consuma total”, a mărturisit regizorul.

Puiu a vorbit, la TIFF Lounge, şi de recenta sa experienţă la filmările pentru cel mai recent proiect al său, „La conac”.

„Am zis 'Domne, ar trebui să se introducă bătaia în cinematografie (...) nu bătaia, dar să te coste. Să te coste, nene. Şi majoritatea, nu, aleg să fenteze treaba asta”, a spus el.

Regizorul, care a prezentat „Aurora”, în 2010, în competiţia de la Cannes, a vorbit despre „costurile” muncii în film.

„Dacă nu te costă, nici nu se vede. Trebuie să te coste. Dacă vrei să eviţi suferinţa ... Dar de ce să o eviţi, frate? Dacă vrei să o eviţi, stai acasă, de ce mai vii pe platoul de filmare?”, a spus el.

Despre formatul blu-ray el al filmului „Aurora”, Cristi Puiu a spus că intenţionează să aducă un „plus”, pe lângă filmul în sine.

„Azi se piratează filme. Cum faci? Scoţi un DVD pe care n-o să-l cumpere nimeni, pentru că oricum l-au descărcat de pe net (...) Adică ne-am gândit că poate ar fi cazul să schimbăm puţin ceva în peisaj, şi anume să scoatem pe piaţă un obiect care să însemne mai mult decât filmul. Şi atunci filmul să existe în calitate foarte bună, adică blu-ray, şi cumva să îi oferi posibilitatea spectatorului de a se întâlni şi altfel cu autorul filmului”, a afirmat Puiu.

Tipărită într-un tiraj limitat de numai 300 de exemplare unice înseriate, ediţia de colecţie „Aurora” cuprinde filmul în format Blu-ray (cu subtitluri în engleză şi franceză), însoţit de un interviu realizat de Mihnea Măruţă, cu versiunea în limba engleză, precum şi de o selecţie de 48 de fotografii, făcute de Sorin Nainer pe set-ul de la filmările pentru „Aurora”. Ediţia blu-ray a filmului conţine o secvenţă inedită, care nu a fost inclusă în montajul iniţial.

Regizorul a mărturisit că alege să nu se uite la filmele sale, iar, atunci când alege să o facă, găseşte greşeli.„Eu nu mă uit la filmele mele. (...) Cum să mă uit la filmele mele? Hai, că mă duc acasă, că trebuie să mă uit la 'Moartea domnului Lăzărescu' (...) De fiecare dată când îţi revezi filmele, suferinţa creşte. Adică nu te uiţi la filmul ăsta şi zici 'Ia, uite ce film bun am făcut'. Vezi toate bubele”, a spus el.

Ne puteți urmări și pe Google News