După doi ani de la inaugurare, Podul de la Brăila intră în etapa de recepție

După doi ani de la inaugurare, Podul de la Brăila intră în etapa de recepțieSursa foto: Inquam Photos

După aproape doi ani de la deschiderea circulației pe Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila, autoritățile au demarat luni, 23 iunie, procedura oficială de recepție a lucrărilor. Anunțul vine la scurt timp după ce Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a câștigat definitiv procesul împotriva antreprenorului italian WeBuild, responsabil pentru întârzierile în execuție.

Scrioșteanu: Lucrările de recepție au început la podul de la Brăila

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu, a confirmat că, în urma evaluării comisiei de recepție, până la sfârșitul săptămânii ar putea fi permisă circulația completă pe ambele maluri ale fluviului, inclusiv pe drumurile de legătură.

„Lucrările de recepție au început și vor dura câteva zile. La finalul acestora, traficul va fi deschis integral pe toate tronsoanele aferente podului”, a transmis Scrioșteanu printr-o postare pe rețelele sociale. El a precizat că, de la darea în folosință a podului, peste 4 milioane de vehicule au traversat Dunărea pe această cale.

Podul de la Brăila, cel mai mare din România

Podul de la Brăila, considerat cel mai mare din România și al treilea ca mărime din Europa, face parte dintr-un proiect amplu de infrastructură ce include 23 de kilometri de drum, dintre care 17 kilometri sunt pe teritoriul județului Tulcea. Construcția principală are o lungime de 1,9 kilometri și este formată din trei deschideri majore, precum și două viaducte de acces.

Podul de la Brăila. În reparații la două luni de la inaugurare

Sursa foto: Facebook

Proiectul include și un sistem de dezumidificare avansat pentru a preveni coroziunea, iar structura metalică este monitorizată permanent prin senzori de umiditate. Tablierul podului este format din 86 de segmente metalice, fiecare cântărind aproximativ 250 de tone, realizate la șantierul naval din Brăila.

După inaugurare au fost semnalate denivelări și șuruburi slăbite

După inaugurarea din iulie 2023, au fost semnalate probleme precum denivelări și șuruburi slăbite, ceea ce a determinat CNAIR să refuze recepția până la remedierea deficiențelor. În urma procesului câștigat recent, constructorul italian a fost obligat de Curtea de Apel București să achite penalități de peste 80 de milioane de lei pentru întârzierea lucrărilor.

Podul este parte a Drumului Expres Focșani–Brăila–Tulcea–Constanța, proiectat să asigure o conexiune strategică între Muntenia, Moldova și Dobrogea. CNAIR a reiterat angajamentul său pentru finalizarea proiectelor majore în condiții contractuale stricte, în beneficiul infrastructurii naționale.

Ne puteți urmări și pe Google News