După ce s-a „clocit” la Beciul Domnesc, „cetăţeanul” Radu Mazăre se întoarce la distracţiile de pe litoral. Are bani chash şi prieteni
- Feri Predescu
- 25 iunie 2015, 15:51
Fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, se va prezenta în fiecare marţi la ora 12,00 la Poliţie pentru a da cu subsemnatul, după ce Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a eliberat din arestul Capitalei. La rubrica „ocupaţie”, el a trecut ,”cetăţean”, şi tot ce işi propune să facă de acum încolo este legat de mare, „mai cu un caiac, mai cu o fată, mai cu plajă, mai cu înot, pentru că lipsa sportului m-a distrus”.
Pentru Radu Mazăre, controlul judiciar impus de instanţa supremă înseamnă că „am voie în toată România şi în apele teritoriale”. În faţa sediului IPJ Constanţa, fostul primar a recunoscut că „numai la mare visam”. În arestul Poliţiei Capitalei, Radu Mazăre nu ar fi dus-o rău cu mâncarea, „pentru că avea grijă mama”. La Beciul Domnesc a fost responsabil cu cambuza, mâncarea arestaţilor ,” luam, trimiteam la frigider, ce rămâne în cameră, ce se strică”. Spune că a lăsat în urma lui „suflete chinuite”, poliţişti arestaţi pentru o mită de 200 de lei, sau inculpaţi închişi pentru evaziune neconfirmată. „E ca în dosarul meu, Faci un raport de constatare, spui că e prejudiciu și după aia comanzi o expertiză, păi nu era normal să comanzi o expertiză să vezi cât este prejudiciul ?”
Radu Mazăre, dezamăgit că a fost uitat de cei pe care i-a ajutat
Cât a stat în arestul Capitalei, Radu Mazăre a fost vizitat de familie şi prieteni. Este însă dezamăgit că „oameni la care mă așteptam să fie lângă mine și pe care i-am ajutat foarte mult în viață, au dispărut”. Mai ales că acolo, timpul trece foarte greu. În celula de 12 metri pătraţi, cu WC, au stat opt persoane. Gardienii ar fi fost însă „impecabili şi respectuoşi”. Deşi pentru a da un telefon plăteai cât pentru o convorbire internaţională. Iar pentru a schimba geamului celulei, cererea i-a fost rezolvată abia după o săptămână.„I-am zis şi comandantului că ne clocim, sunt 35 de grade. Zic, eu îl sprag, dă-l dracului de geam. Într-o săptămână mi-a dat aprobare. Unui coleg ca să meargă la dentinst i-a luat o lună. I se mişcau implanturile”.
„Nu mă plâng, trăiesc din banii cheş şi de la prieteni”
Acum, singura preocupare a lui Radu Mazăre este să se destindă, să se dea cu caiacul, cu zmeul, să înoate, să meargă în cluburi. „Vreau să fiu în mare și să mă mai liniștesc puțin pentru că și azi dimineață auzeam zăvoare, uși trântite”. Deşi are sechestru pe bunuri, Radu Mazăre nu se plânge de lipsa banilor. „Am sechestru pe apartament, pe maşini care mai merg, dar mai am banii chash din care pot să cheltuiesc şi pot să-mi plătesc şi avocaţii. Dar mai am şi prieteni, să ştii. Şi nu, Doamne fereşte, hai să nu mă plâng” a declarat el pentru EVZ. Nu îl interesează nici situaţia lui Sebastian Ghiţă, nici a lui Victor Ponta. „Sunt cetăţean, aşa am scris la Poliţie, nu mai candidez. Nu mai vreau în politică, nu ştiu, o să vedem. Ce treabă am eu cu PSD-ul? Nu mi-a ajuns?”.