După 9 ani de vânătoare, NASA a dat lovitura! A găsit planete potențial locuibile. Unde sunt ascunse
- Antonia Hendrik
- 8 noiembrie 2020, 14:20
NASA a dat lovitura după ani de vânătoare: a găsit cel puțin 300 de milioane de planete pe care se poate locui.
Telescopul spațial Kepler al agenției spațiale americane a petrecut nouă ani într-o misiune de vânătoare de planete și a identificat mii de exoplanete din galaxia noastră înainte de a rămâne fără combustibil.
Întrebarea este: câte dintre aceste planete sunt locuibile?
NASA a declarat că „ar putea fi mult mai multe planete locuibile”
Unele dintre aceste planete descoperite ar putea fi suficient de aproape de sistemul nostru solar pentru a fi considerate „vecini interstelari”, cea mai apropiată fiind la aproximativ 20 de ani lumină distanță.
„Kepler ne-a arătat deja că există miliarde de planete, dar acum știm că o bucată bună din acele planete ar putea fi telurice și locuibile”, a declarat Steve Bryson, cercetător NASA și autorul principal al studiului.
„Deși acest rezultat este departe de a fi o valoare finală, iar apa de pe suprafața planetei este doar unul dintre numeroșii factori care susțin viața, este extrem de interesant faptul că am calculat că aceste lumi sunt atât de comune cu o încredere și o precizie atât de ridicată”, a adăugat Bryson.
Factorii principali pentru a susține viața: atmosfera și compoziția sa chimică
În Calea Lactee există între 100-400 de miliarde de stele, conform estimărilor NASA. Fiecare dintre acestea găzduiește probabil cel puțin o planetă- ceea ce înseamnă că există miliarde de planete și doar câteva mii au fost descoperite până acum.
O mulțime de factori influențează dacă o planetă poate susține viața, inclusiv atmosfera și compoziția sa chimică. Dar, pentru a restrânge zecile de miliarde de opțiuni, cercetătorii din acest studiu s-au concentrat pe câteva cerințe de bază.
Au căutat stele similare Soarelui ca vârstă și temperatură pentru a nu fi prea calde sau active. De asemenea, au căutat exoplanete cu o circumferință similară Pământului și le-au selectat pe cele care ar putea fi formate din roci.
Totodată, au luat în considerare și distanța fiecărei planete de steaua ei- să nu fie nici prea aproape, pentru că altfel apa s-ar putea vaporiza, dar nici prea departe pentru că apa ar putea îngheța.
Pentru a putea fi locuibilă planeta trebuie să se afle în „Zona Goldilocks”
O planetă locuibilă trebuie să se afle în zona „tocmai potrivită”, sau așa-numita zonă Goldilocks, pentru a susține apa lichidă la suprafața sa.
Estimările anterioare ale numărului de planete locuibile nu reflectau modul în care temperatura și energia unei stele ar putea fi absorbite de planetele sale, a declarat comunicatul NASA.
De această dată, oamenii de știință au reușit să includă și acești factori în analiza lor, mulțumită datelor suplimentare adunate de misiunea Gaia a Agenției Spațiale Europene care realizează o hartă 3D a galaxie noastre.
„Am știut întotdeauna că definirea capacității de a susține viața doar prin prisma distanței fizice a unei planete față de steaua sa, astfel încât să nu fie prea cald sau prea rece, ne lăsă cu o mulțime de supoziții”, a declarat Ravi Kopparapu, cercetător NASA și co-autor al studiului.
După calcularea acestor factori, cercetătorii au folosit o estimare conservatoare că 7% din stelele asemănătoare Soarelui ar putea găzdui lumi locuibile. Dar rata ar putea fi de până la 75%, spun oamenii de știință.
NASA a declarat că va colabora cu alte agenții spațiale pentru a perfecționa estimarea în cercetările viitoare, ceea ce va ajuta la modelarea planurilor pentru următoarele etape ale descoperirilor de exoplanete și construirea noilor telescoape. În prezent, misiunea TESS a NASA este cel mai recent „vânător de planete” care caută exoplanete, informează CNN.