Drumul național care se închide sâmbătă seara. Care este motivul

Drumul național care se închide sâmbătă seara. Care este motivul

Un tronson din E85 a fost complet închis sâmbătă seară, între orele 18.00 și 22.00 din cauza unor transporturi agabaritice care vor avea loc pe DN2.

Drumul naţional DN2 se închide sâmbătă seara pentru 2 ore. Motivul ar fi transporturile agabaritice.

De ce a fost  închis drumul naţional DN2

Un tronson al DN2, parte a coridorului european E85, va fi complet închis, în cursul acestei seri, în intervalul orar 18.00-22.00. Este vorba de porțiunea din DN2 de la intersecția cu drumul județean 209D (Dărmănești) până la intersecția cu drumul național 29C (Siret), informează News.ro.

Măsura a fost luată pentru că acest tronson va fi traversat de două transporturi agabaritice.

Un alt considerent este faptul că la punctul de trecere a frontierei de la Siret s-a format o coloană de 1.500 de autotrenuri care așteaptă să treacă granița cu Ucraina.

Drum naţional închis

Sursa foto: arhva EVZ

Anunţul Poliţiei din Suceava

„Având în vedere necesitatea asigurării condiţiilor corespunzătoare de desfăşurare a traficului rutier pe drumul naţional DN2, existenţa unei coloane de ansambluri auto (T.I.R.) care staţionează pe zona DN2 P.T.F. Siret – Dărmăneşti (peste 1.500 ansambluri auto).

Şi existenţa a două transporturi agabaritice a căror însoţire trebuie efectuată pe relaţia DN2 – Mun. Suceava – P.T.F. Siret. La data de 16.12.2023, în intervalul orar 18:00-22:00. Sectorul de drum naţional DN2 va fi închis circulaţiei publice, pe zona cuprinsă între intersecţia acestuia cu DJ209D (localitatea Dărmăneşti) şi intersecţia acestuia cu DN29C (localitatea Siret)”, a anunțat poliţia judeţeană Suceava.

Drumul naţional 2, închis. Alternative de circulaţie pentru autovehicole

Vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică sau egală de 7,5 tone pot folosi rute alternative.

Astfel, pentru deplasarea pe ruta Rădăuţi – Suceava poliţiştii recomandă ruta Centura Rădăuţi – DN2H – Milişăuţi – DN2K – Arbore – DJ178 – Botoşana – Comăneşti – DJ178A – Todireşti – Părhăuţi – Costâna – DJ209D – Dărmăneşti – DN2 – Suceava.

Drumul Național DN 2 este o șosea națională din România, cu 446 de km. Care leagă capitala București de frontiera cu Ucraina prin punctul vamal Siret.

Străbate de la sud la nord partea de est a României (regiunile de dezvoltare Nord-Est, Sud-Est și Sud-Muntenia. Şi trece prin mai multe oraşe.

Ne puteți urmări și pe Google News