Unirea Bucovinei cu România. Act istoric național plebiscitar și legitim. Cum a fost în pericol Bucovina să încapă pe alte mâini?

Unirea Bucovinei cu România. Act  național istoric plebiscitar și legitim. Cum a fost în pericol Bucovina să încapă pe alte mâini? În toamna anului 1918, Puterile Centrale erau în cădere liberă. Germania a fost ultima care capitulase la 11 noiembrie 1918, în pădurea de la Compiegne. Românii, cehii, slovacii, polonii, slovenii, croații, bosniacii își căutau fiecare propria lor identitate pe ruinele defunctei Austro-Ungarii.

Contrarevoluția bolșevică izbucnită la 25 octombrie/7 noiembrie 1917 a adus Rusia în situația de a ieși din război prin Tratatul de la Brest Litovsk din 3 martie 1918 și România în situația disperată de a încheia pacea separată cu Puterile Centrale la 7 mai 1918.

Părea că pentru noi războiul se sfârșise, dar toamna avea să schimbe lucrurile. La 10 noiembrie 1918, România deja era din nou în război cu Germania, armistițiu de a doua zi găsind-o în luptă.

Unirea Bucovinei cu România sabotată de Ucraina separatistă

L-am auzit cu toții pe Volodimir Zelenski afirmând atunci când a devenit președinte al Ucrainei că România i-a luat Ucrainei Bucovina. Se referea la contextul din 1918, dând de înțeles, că acum în secolul XXI, Ucraina e nemulțumită că are doar Nordul Bucovinei și Herța, ținut care nu a fost niciodată nici bucovinean nici basarabean, era pur și simplu în Moldova dintre Carpați, Siret și Prut.

Dar un „homo sovieticus” ca Zelenski oare ce istorie a învățat la școală? Evident, născut la Krivoi Rog unde se crease mamutul siderurgiei sovietice, a învățat ce creaseră academicienii sovietici. Evident, uitaseră să spună că primul care nutrise la Bucovina fusese activistul ucrainean pro-independneță, un fel de urmaș al lui Ivan Mazeppa, Simon Petliura, care a vrut ca Ucraina ruptă de Rusia Țaristă (independentă din 19 octombrie 1918) să pună mâna cam pe tot.

Bucovina, monedă de schimb

Lenin, la rândul lui, cu planurile de a face din Rusia Țaristă, Rusia Sovietică, închidea ochii, fiindcă separatismele se rezolvau ele de la sine, cum s-au și rezolvat de fapt, în stil sovietic, Petliura fiind asasinat la Paris, în exil, la 25 mai 1926.

De fapt, Puterile Centrale sprijineau Ucraina, fiindcă Petliura le dădea cereale și alte provizii necesare, pentru ca Ucraina să se întoarcă contra Rusiei. La Viena, în 1917, deja, ucrainenii cereau Bucovina românească și au reînoit cererile când au început tratativele la Brest Litovsk în noiembrie 1917.

Așadar, Bucovina răpită ca urmare a Tratatului de la Kuciuk Kainardji din 1774 de Austria, în acord cu rușii  în 1775 și prin Convenția de la Palamutka din 1776, când austriecii au mai luat încă 46 de sate bucovinene, a fost habsburgică, ea fiind sub controlul Vienei chiar și după crearea dualismului din 1867, când Ungaria și-a exercitat drepturile în Banat, Transilvania, Crișana, Maramureș.

Unirea Bucovinei cerută de Iancu Flondor, în pericol din cauza Ucrainei

Iancu Flondor cera la 14/27 octombrie 1918, unirea cu România, alături de Sextil Pușcariu și alți fruntași români, Bucovina fiind condusă de Consiliul Secretarilor de Stat, 14 la număr, un fel de Executiv, asemeni Consiliului Dirigent din Transilvania, coordonat de Consiliul Naținal Român, cu rol de Legislativ.

Situația era incertă. La Liov (Lemberg, Lwyv), Rada Ucrainei cerea ca Bucovina să fie cel mult împărțită, iar Austria, separată de Ungaria la finalul lui octombrie, din dorința de răzbunare contra românilor care-i declaraseră război în 1916 și dorind să câștige încrederea ucrainenilor separatiști a fost de acord să lase ucrainenilor dreptul de a administra provizoriu, Bucovina.

Au găsit un trădător român, pe Aurel Onciul, deputat care a negociat peste capul Consiliului Național Român, dorind păstrarea acelui „statu quo ante”, adică situația din acel moment.

S-a cerut intervenția Armatei Române

Atunci, Iancu Flondor a cerut Armatei Române să intervină, deoarece ucrainenii au trecut la genocid, violau femeile, ucideau bătrâni, copii, furau tot ce găseau și la restul dădeau foc.

Ca o paranteză necesară, ferocitatea ucrainenilor avea să se vadă și în Al Doilea Război Mondial când SS alegea voluntari ucraineni să masacreze evreii din Galiția. În lagărul de la Sobibor  (faimos pentru singura evadare masivă a evreilor ănchiși într-un lagăr nazist de concentrare), evreii închiși acolo pe criterii rasiale, criminale de către naziști,  ajunseseră să se teamă mai mult de paza ucraineană decât de efectivele  naziștilor din SS.

Ca o altă paranteză necesară, 400 000 de evrei polonezi au fost masacrați de ucraineni în 1941-1944, sub conducerea altui criminal ucrainean, pe care Zelenski îl consideră erou național, Stepan Bandera. Așadar, este de la sine înțeles de ce românii bucovineni au cerut ajutor din România, în 1918 și e ușor de înțeles pentru noi, cei de azi, de ce declarațiile lui Volodimir Zelenski la asumarea mandatului prezidențial nu pot fi considerate adevărate.

Armata Română intră în Cernăuți

Nu se înțelege, de ce în ziare mari din România, au apărut interviuri ale unor așa-ziși istorici români care susțineau că Volodmir Zelenski ar fi avut dreptate! (sic).

Divizia a 8-a Română condusă de generalul român (armean de origine) Iakob (Agop) Zadik a intrat în Cernăuți la 11 noiembrie 1918, ziua armistițiului (așadar România a exercitat un act legitim de atac contra Austriei, fiind în război declarat cu Puterile Centrale, Pacea de la București din mai 1918, nefiind ratificată de regele Ferdinand, deci,  nulă de drept) și a restabilit ordinea.

Așadar, ce „drept” revendica Zelenski acum câțiva ani? Austria era în defensivă, România era în război cu Austria, ucrainenii comiteau genocid contra românilor, România a atacat un stat inamic pentru a-și proteja conaționalii.

Unirea Bucovinei - 15/28 noiembrie 1918

La această dată, Congresul General al Bucovinei  de la Cernăuţi, a avut loc în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan. Au participat mii de locuitori români, polonezi, ruteni, germani, evrei.

Iancu Flondor, Dionisie Bejan şi Ion Nistor au prezidat Congresul. La propunerea lui Iancu  Flondor, Congresul a votat cu majoritate zdrobitoare  următoarea rezoluție:

„Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”.