Drum blocat spre prezidențiale. Curtea Supremă a respins recursul MC-ului lui Ilan Șor, Avelin Tabarcea

Drum blocat spre prezidențiale. Curtea Supremă a respins recursul MC-ului lui Ilan Șor, Avelin Tabarcea Sursa foto: Facebook

Republica Moldova. Curtea Supremă de Justiție a respins recursul candidatului declarat la alegerile prezidențiale, Avelin Tabarcea. Astfel, decizia CEC de a refuza înregistrarea acestuia rămâne valabilă. 

Avelin Tabarcea, candidatul declarat la funcția de președinte, propulsat de Ilan Șor, și-a epuizat toate căile de atac a deciziilor CEC. În data de 17 septembrie, Curtea Supremă de Justiție a dat verdictul irevocabil. Magistrații au respins recursul lui Tabarcea, după ce instanța de apel i-a admis parțial unele cereri.

Legat de partidul „Șansă”, afiliat lui Ilan Șor

Pe 2 septembrie, CEC a respins cererea de înregistrare a grupului de inițiativă în susținerea candidaturii lui Avelin Tabarcea.

„Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 12 septembrie 2024, acțiunea înaintată a fost admisă parțial, Comisia Electorală Centrală fiind obligată să reexamineze cererea (...), cu emiterea unei hotărâri motivate pe marginea acesteia. Pretinderea de către domnul Avelin Tabarcea la statutul de candidat independent cu apartenență la un partid politic atestă incompatibilitatea cu statutul de candidat independent”, se arată într-un comunicat CEC.

Membrii CEC au constatat că cel puțin un membru al grupului de inițiativă a candidat la un scrutin electoral din partea partidului „Șansa”. Însuși Tabarcea a candidat la funcția de consilier raional pentru circumscripția Briceni din partea aceluiași partid.

„Independent”, dar la sânul blocului „Pobeda”

Tabarcea este director al unui centru de cultură din raionul Orhei și administrator al firmei care gestionează Radio Orhei FM. Acesta a devenit cunoscut după ce s-a aflat că este prezentatorul evenimentelor organizate de Ilan Șor, la Moscova.

Tot el a asigurat prezentarea la evenimentul de constituire a blocului „Pobeda”, la Moscova. Acesta a fost în scenă alături de prezentatoarea rusă Arina Șarapova. Ultima este unul dintre jurnaliștii ruși înregimentați de administrația de la Kremlin în schemele sale de propagandă.

Tabarcea, alături de prezentatoarea rusă, Arina Șarapova/ Sursa foto: captură video