Drama unui bărbat infectat care a stat 14 zile la terapie intensivă: „Îmi amintesc...”
- Antonia Hendrik
- 5 aprilie 2020, 18:19
Este incredibil ce povesteşte un bărbat infectat cu noul coronavirus care a stat 14 zile la terapie intensivă.
Bărbatul a mărturisit că îşi amintește fiecare moment pe care l-a trăit în spital.
"Fiecare moment mi-l amintesc, fiecare efort, echipele care au fost în jur, asistentele care s-au îmbolnăvit aici, tot efortul a fost direcționat să salveze un om necunoscut. Aveau echipament de protecție. Mi s-a prins vena cu 6 perechi de mănuși. Vă dați seama cât de greu este! Procedura pe care au urmărit-o de fiecare data m-a impresionat, era dusă la paranoia, dar respectau cu atâta atenție procedurile să nu ajungă să fie puse în pericol. Când mi s-a luat sânge din vena aortă și nu a fost o singură dată, se verifica saturația de oxigen, trebuiau luați câțiva ml de sânge aceea a fost pentru mine durere pe care nu o cunoscusem.", a povestit bărbatul.
Pacientul în cauză nu era fumător, nu bea alcool, singura sa problemă medicală fiind cea legată de greutate, dar cu analize medicale în parametri.
"Oamenii să se păzească, trebuie să fie nu atenți, nu responsabili, aproape de acea zonă de paranoia, să se gândească că nu trebuie să riște absolut nimic mai ales dacă au soții gravide, părinți bătrâni cu boli asociate. Nu e o glumă!", a povestit la Digi24.